După aproape două luni de suspendare, vaccinările profilactice au fost reluate. Sesiunile de imunizare sunt organizate cu respectarea măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19, conform programării prealabile. Anatol Melnic, şeful secției supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a oferit mai multe informații legate de acest proces.
Potrivit specialistului, vaccinările se efectuează în conformitate cu Calendarul de imunizări, aprobat în cadrul Programului Național de Vaccinări pentru anii 2016-2020. În primul rând, vor fi programați copiii care n-au efectuat vaccinarea primară, din cauza sistării acestui proces sau din alte motive. În cazul copiilor care au ratat mai multe vaccinuri, intervalul între imunizări va fi de cel puțin 30 de zile. În funcție de situația epidemiologică, instituțiile din țară vor relua gradual imunizarea minorilor și a adulților.
Sesiunile de imunizare sunt organizate în conformitate cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, în baza programării prealabile, efectuate de medicul de familie, reieșind din situația epidemiologică locală și a capacităților instituționale. Medicul de familie va stabili ora și ziua vaccinării și va anunța în prealabil persoanele care urmează a fi imunizate.
Reguli pe care instituțiile medicale trebuie să le respect pentru a combate răspândirea virusului:
Pentru a preveni riscurile, toți angajații instituțiilor medicale vor purta echipamente de protecție, conform gradului de expunere, cu monitorizarea utilizării corecte a acestora.
La intrarea în instituție, tuturor persoanelor li se va măsura temperatura și va fi creat un „coridor verde”, separat de alți pacienți.
Accesul altor persoane în zonele în care se vor afla copii sosiți pentru vaccinare va fi interzis.
Totodată, se vor lua măsuri pentru evitarea aglomerărilor la cabinetele medicului de familie, sălile de vaccinări, spațiile dedicate pentru supravegherea copiilor imunizați.
De asemenea, pentru evitarea contractării virusului, precum și altor infecții, părinții și îngrijitorii cu copii vor ajunge la instituția medicală folosind transport individual, serviciul de taxi sau în funcție de situație, vor veni pe jos. În incinta instituției medicale va fi permis accesul unui singur însoțitor, care obligatoriu va purta mască sau respirator și mănuși. Regula este valabilă și pentru minorii mai mari de 6 ani.
La intrare în instituție, persoanele își vor dezinfecta mâinile cu soluția pusă la dispoziție de instituția medicală. Lucrătorii medicali vor măsura temperatura însoțitorului și a copilului, care vor trebui să respecte distanța fizică de cel puțin 1 metru de alte persoane în timp ce se vor afla în instituție.
Cum vor fi vaccinați copii și adulții care au fost bolnavi de COVID-19?
Persoanele, inclusiv copii, care au suportat COVID-19 se vor vaccina peste 14 zile după însănătoșire, confirmată prin investigație de laborator, iar persoanele care au fost într-un focar de COVID-19 - peste 14 zile de la ultima interacțiune. Imunizarea persoanelor cu semne de infecție respiratorie acută se va programa după însănătoșire. Înainte de vaccinare, copilul va fi examinat de către medicul de familie, care va decide și va autoriza imunizarea. Părinții și îngrijitorii vor fi informați despre preparatele care urmează a fi administrate, beneficiile, riscurile și posibilele reacții adverse.
Riscuri pe care le poate avea sistarea îndelungată a imunizărilor:
Sistarea îndelungată a imunizărilor poate favoriza răspândirea unor infecții severe, precum tusea convulsivă, rujeola, difteria, poliomielita, infecțiile cu pneumococi și rotavirusuri, oreionul etc.