Se pare că alegerea partenerului de viață are o influență mai mare asupra siluetei noastre decât am fi crezut. Potrivit cercetătorilor de Universitatea Edinburgh, stilul de viață alături de partener are o influență mai mare asupra predispoziției la obezitate decât modul în care ai fost crescut în familie. 

Stilul de viață al cuplului, inclusiv dieta şi activitățile fizice, au un impact determinant asupra masei corporale, mai ales pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Rezultatele studiului sugerează că inclusiv persoanele care provin din familii cu istoric de obezitate îşi pot reduce riscurile prin schimbarea obiceiurilor de zi cu zi. 

Cercetătorii au analizat date de la 20 de mii de familii din Scoția. Aceştia au comparat trăsăturile ereditare şi mediul în care au crescut în copilărie şi apoi ca adulți şi le-au relaționat cu factorii determinanți pentru obezitate şi stare generală de sănătate. Au fost luați în considerare 16 factori printre care: raportul şold-talie, tensiunea arterială, procentul de grăsime şi indicele de masă corporală.

Chris Haley, coordonatorul studiului şi profesor la Universitatea din Edinburgh a explicat:

„Deşi factorii genetici sunt responsabili pentru o mare parte dintre diferențele dintre oameni, studiul arată că stilul de viață alături de partener are o influență importantă asupra riscului de a suferi de obezitate şi este mai important decât modul în care ai fost crescut. Cercetarea arată că inclusiv persoanele care vin din familii cu istoric de obezitate pot reduce aceste riscuri dacă aduc modificări stilului de viață.”

Studiul a fost publicat în jurnalul medical PLOS Genetics.