Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat joi că se așteaptă la „niveluri ridicate” de cazuri de COVID-19 în această vară în Europa şi a făcut apel la monitorizarea îndeaproape a virusului după o triplare a cazurilor zilnice în ultima lună.
„Pe măsură ce țările din Europa au ridicat măsurile sociale care erau în vigoare, virusul va circula la niveluri ridicate în timpul verii. Virusul nu dispare doar pentru că țările încetează să-l monitorizeze. El continuă să contamineze, continuă să se modifice şi încă ucide.”, a declarat Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa.
Având la bază subvarianta Omicron BA.5, numărul de cazuri din aproximativ cincizeci de țări din zona OMS Europa s-a apropiat de 500.000 pe zi în această săptămână, de la circa 150.000 pe zi la sfârşitul lunii mai. După ce au fost înregistrate 4.000 până la 5.000 de decese pe zi mare parte din iarnă, numărul deceselor rămâne în prezent la un nivel scăzut de aproximativ 500, comparabil cu nivelul din vara 2020.
Aproape toate țările europene prezintă un număr în creştere al cazurilor de infectare, Portugalia, Luxemburg, Franța, Grecia, Cipru, Germania şi Austria având cea mai mare incidență.
„Sperăm că programele importante de vaccinare pe care majoritatea statelor membre le au în vigoare, dar şi infectările anterioare, vor însemna că vom evita cele mai grave consecințe pe care le-am văzut mai devreme în pandemie. Cu toate acestea, recomandările noastre rămân în vigoare”, a spus Hans Kluge.
OMS face apel la europeni să continue să se autoizoleze dacă au simptome respiratorii, să verifice dacă vaccinările lor sunt la zi şi să poarte mască în locurile aglomerate.
„Trebuie să continuăm să urmărim virusul pentru că dacă nu facem acest lucru devenim din ce în ce mai orbi la modurile de transmitere şi la evoluția lui”, a notat directorul OMS Europa.
Hans Kluge a solicitat, de asemenea, statelor membre să îşi mărească şi mai mult nivelul de vaccinare.
„Imunitatea ridicată a populației şi alegerile făcute pentru a reduce riscul pentru persoanele vârstnice vor fi cheia pentru prevenirea unei mortalități suplimentare în această vară”, a adăugat acesta.