mamaplus

75% dintre femei nu au orgasm în timp ce fac sex! Care sunt cauzele disfuncției orgasmice

-
//
20.10.2021

În filme sau în cărți lucrurile stau un pic diferit față de viața reală – în doar câteva minute, fără excepții, femeile ating punctul culminant atunci când fac sex, iar uneori acest lucru se întâmplă simultan cu partenerii lor. Cercetările susțin însă contrariul – 75% dintre femei nu au orgasm în timp ce fac sex. De fapt, este posibil ca unele femei să nu fi avut niciodată orgasm în viața lor, iar unele au avut doar la un moment dat.

Femeile care nu reușesc aproape deloc să atingă orgasmul s-ar putea să sufere de o afecțiune numită disfuncție orgasmică. Cunoscută şi sub numele de anorgasmie sau tulburare orgasmică feminină – este cea mai frecvent întâlnită tulburare sexuală la femei. De fapt, afectează una din trei femei. Prin urmare, aproximativ 10% până la 15% dintre femei nu au avut niciodată orgasm. Determinarea cauzei de bază a disfuncției orgasmice poate fi dificilă. S-ar putea datora unor factori fiziologici, dar la fel de bine pot fi de vină factori de natură emoțională sau psihologică.

Lipseşte preludiul sau este incomplet

Stimularea clitoriană este adesea veriga lipsă în realizarea unui orgasm. Femeile au nevoie de preludiu. Acesta poate include dezbrăcarea, îmbrățişarea, mângâierea, sărutarea în toate locuri erogene. Pentru a ajunge la o stare de excitare completă, multe femei au nevoie de stimulare prelungită, care poate fi realizată cu preludii complexe. Corpul fiecărei femei este diferit, iar cerințele variază. Autoexplorarea sau masturbarea ajută, de asemenea, la descoperirea corpului şi la modul de realizare a orgasmului.

Îți lipseşte încrederea în sine

Complexele fizice împiedică atingerea climaxului. Multe femei tind să dezvolte sentimente interiorizate de ruşine, atunci când vine vorba despre corpul lor. Aceste complexe pot apărea ca voci interioare critice, care le distrag atenția în timp ce fac sex. Astfel, creşterea naturală a excitării sexuale se întrerupe cu gânduri precum „Poate să-mi vadă celulita?” sau „Sânii mei sunt prea mici?”. Gândurile negative fac dificilă atingerea entuziasmului necesar pentru a atinge un orgasm.

Nu ai încredere deplină în partener

Unele femei nu pot obține un orgasm, deoarece nu au încredere completă în partenerii lor. Fără încredere, este aproape imposibil să te laşi dusă de val şi să te bucuri de dragoste. Sexul este o acțiune intimă, iar orgasmul este cu atât mai mult. Dacă te simți încordată în timp ce te angajezi într-o activitate sexuală, poate fi un semn al corpului tău că nu este pregătit pentru un orgasm cu acea persoană. Este posibil să dureze mai mult timp pentru a cunoaşte şi a avea încredere într-un partener, înainte de a-ți permite să te bucuri de sex cu ei.

Ai o experiență sexuală traumatică anterioară

Una din patru femei a suferit abuzuri sexuale la un moment dat în viață. Experiențele sexuale negative din trecut tind să afecteze oamenii mult timp după ce au fost experimentate. Acestea pot declanşa amintiri nedorite şi, de multe ori, sexul devine sursă de vinovăție şi provoacă şi suferință emoțională. Acesta ar putea fi blocajul mental care te împiedică să obții un orgasm.