Toate femeile visează la o talie subțire și la un abdomen plat. Însă de multe ori circumferinţa taliei nu depinde de kilogramele în plus, ci de produsele pe care le consumăm. Şi deşi duşmanii principali ai abdomenului plat sunt binecunoscuţi – sucurile carbogazoase, care provoacă balonare, murăturile şi produsele sărate, care reţin apa, lista nu se limitează la aceştia.

7 produse neașteptate care măresc circumferinţa taliei

Există şi alte produse care cresc mărimea burţii, iar multe dintre ele sunt destul de folositoare şi folosite des în alimentaţia dietetică. Renunţarea la aceste produse poate reduce rapid, chiar într-o noapte, circumferinţa taliei dumneavoastră, fără a slăbi. Acest lucru este deosebit de important înainte de anumite evenimente, călătorii la mare, întâlniri romantice sau ieşiri în lume, atunci când este bine să arătaţi suplă şi zveltă.

1. Guma de mestecat

Mestecatul gumei duce la disconfort din mai multe cauze. În primul rând, atunci când mestecaţi „în gol”, înghiţiţi prea mult aer. În al doilea rând, în timpul mestecatului stomacul dumneavoastră „crede” că primeşte alimente reale şi începe a produce suc gastric, iar deoarece nu are nimic de digerat, acest suc se transformă în gaze. Iar având în vedere că practic toate tipurile de gumă de mestecat conţin înlocuitori de zahăr, aşa ca sorbitolul sau xilitul, situaţia se înrăutăţeşte şi mai mult: aceşti înlocuitori ai zahărului fermentează cu bacteriile digestive, producând o cantitate excesivă de gaze.

2. Produsele lactate

Produsele lactate sunt, desigur, folositoare: ele conţin mult calciu, proteine, vitamine şi minerale. Dar ele conţin şi lactoză, pe care majoritatea persoanelor adulte (iar unele popoare în totalitatea lor!) nu o asimilează în mod corespunzător. De aceea dacă aveţi tendinţe de balonare şi meteorism, lăsaţi produsele lactate copiilor şi treceţi la lapte de orez, soia, cocos sau migdale, care sunt la fel de folositoare, conţin calciu şi multe vitamine şi minerale.

7 produse neașteptate care măresc circumferinţa taliei

3. Unele fructe şi legume

În timp ce consumul de fructe şi legume reprezintă o parte importantă a unui meniu sănătos, unele dintre acestea conţin amidon şi zaharuri complexe greu de descompus, a căror digerare conduce la formarea unor gaze în exces. Merele, perele, bananele mai verzi, stafidele şi strugurii, prunele, caisele, sparanghelul, morcovul, cartofii, varza (inclusiv conopida, varza de Bruxelles şi broccoli) trebuie consumate în cantităţi nu prea mari. Procesul de digestie va fi uşurat semnificativ în cazul consumului acestor produse în stare procesată, şi nu crudă. Sau le puteţi consuma împreună cu produse care reduc meteorismul şi balonarea: este vorba, în primul rând, de fructele de pădure, rodii, maracuja (fructul pasiunii), spanac, rucolă, ştevie şi ierburi aromatice.

4. Mazărea şi fasolea

Plantele leguminoase conţin oligozaharide greu de digerat, pentru descompunerea cărora este nevoie de nişte bacterii speciale, care secretă metan, ceea ce provoacă meteorismul. Având în vedere că aceste produse sunt bogate în fibre şi proteine, prezentând alimente folositoare şi sănătoase, nu trebuie să renunţăm la ele în totalitate. Pentru a atenua consecinţele neplăcute sub formă de balonare, mazărea şi fasolea trebuie ţinute în apă, apoi fierte bine. Aceste manipulări permit reducerea conţinutului de oligozaharide, fără a scădea valoarea nutritivă a leguminoaselor.

5. Produsele grase, cu multe calorii

Cantităţile mari de grăsimi încetinesc procesul digestiv, ca urmare este nevoie de mai mult timp ca produsele pe care le consumăm să fie digerate şi asimilate. Situaţia se înrăutăţeşte dacă, odată cu aceste grăsimi, în organism ajunge şi o cantitate mare de sare sau zahăr. Organismul uman nu este programat de natură pentru digerarea unor alimente prea grase! De aceea, pentru a reduce măcar puţin efectele dăunătoare ale acestor produse, consumaţi-le în cantităţi mici şi împreună cu verdeţuri, legume, fructe, inclusiv de pădure, crupe.

7 produse neașteptate care măresc circumferinţa taliei

6. Înlocuitorii de zahăr

Despre înlocuitorii de zahăr am vorbit şi mai sus, cu referire la guma de mestecat, însă lista lor este mult mai lungă. Înlocuitori ai zahărului, precum sorbitol, xilit, fructoză, se găsesc şi în multe alte produse: băuturi, dulciuri, produse pentru alimentaţie dietetică. Aşa că puteţi mânca batoane dietetice sperând la o talie de viespe, însă rezultatele să nu apară tocmai din cauza problemelor de asimilare a acestora.

7. Grâul

Pe lângă discuţiile actuale referitoare la gluten, grâul în sine este un produs greu de digerat, în special alimentele din făină albă de calitate superioară. În loc de grâu, optaţi pentru hrişcă, ovăz, quinoa, făină de migdale sau cocos. În plus, aveţi în vedere că un consum crescut de carbohidraţi conduce la reţinerea apei şi, ca urmare, la îngrăşare.

Important! Pe lângă renunţarea la produsele enumerate mai sus, există şi alte metode de a evita balonarea şi edemele. Beţi o cantitate suficientă de apă, consumaţi mai multe fibre şi mestecaţi bine alimentele. Încercaţi să mâncaţi mai puţin, dar mai des, pentru că volumele mari de hrană sunt mai greu de digerat, ceea ce conduce la formarea excesivă a gazelor şi la creşterea circumferinţei taliei.

7 produse neașteptate care măresc circumferinţa taliei

Sursa