Despre efectele uimitoare ale sexului asupra sănătății s-au făcut o multitudine de studii care au arătat că acesta contribuie la îmbunătățirea stării psihice, scade riscul de infarct, întărește imunitatea organismului, crește stima de sine, consolidează relația dintre doi oameni, scade tensiunea arterială și alungă insomniile. Să le luăm pe rând!

7 beneficii ale sexului asupra sănătății:

Un somn liniștitor, o stare psihică bună

În timpul actului sexual se secretă o cantitate mare de endorfine, numite și hormonul fericirii. De aceea este indicat ca activitatea sexuală să se desfășoare și înainte de culcare.

Astfel, somnul va fi odihnitor noaptea, iar dacă actul sexual are loc dimineața, ziua va începe cu mai multă energie. Totodată, starea psihică este îmbunătățită, pentru că endorfinele eliberate în timpul actului sexual au un efect de zece ori mai mare decât pastilele antistres.

Scade riscul de infarct

Cele mai recente studii arată că sexul scade riscul de infarct, mai ales în rândul bărbaților. Explicația constă în faptul că în timpul actului sexual ritmul cardiac ajunge și la 150 de bătăi pe minut, astfel sistemul circulator este stimulat.

Totodată, cercetătorii susțin că bărbații care au o viață sexuală activă și stabilă, regulată, de cel puțin două ori pe săptămână au un risc cu 40% mai mic de infarct.

Îmbunătățește relația

Sexul ajută la consolidarea relației dintre parteneri. Mai mult, atunci când totul este bine în viața sexuală, stima de sine crește, persoana în cauză se simte puternică și are încredere în propriile forțe.

Scade tensiunea arterială

Sexul scade tensiunea arterială și îmbunătățește sănătatea inimii, reducând riscul infarctului. De aceea, o viață sexuală activă crește forța, flexibilitatea și tonusul muscular.

Crește imunitatea

Viața sexuală echilibrată și regulată cu un partener stabil crește imunitatea. Este important de menționat că sexul de două ori pe săptămână face ca numărul de anticorpi și imunitatea să crească.

Arde calorii

În timpul actului sexual se pot arde la fel de multe calorii ca la jumătate de oră de aerobic sau de alergat pe bandă.

Mușchii sunt puși în mișcare, efortul este mare și se pot pierde multe calorii, uneori chiar și 1000 de calorii, astfel încât este și un mod sănătos de a te menține în formă fizică bună.

Diminuează durerile

În timpul actului sexual crește nivelul endorfinelor din creier, iar acestea contribuie la diminuarea în intensitate a durerilor.

Consecințele lipsei de sex:

Numeroase studii internaționale arată că lipsa de sex duce la tulburări hormonale, nervozitate și depresie. Femeile care nu fac sex pentru o perioadă mare de timp pot intra mai repede la menopauză.

Lipsa unei vieți sexuale regulate poate duce chiar la instalarea depresiei, fiindcă organismul nu poate primi endorfine. De asemenea, în lipsa oxitocinei care în mod natural este eliberată în timpul actului sexual și care are rolul de a elimina stresul și de a relaxa, pot apărea insomnii sau un somn agitat.