Nicio femeie nu-și dorește să adauge în greutate în preajma sau în timpul sărbătorilor. Totuși, obiceiurile alimentare și lipsa activității fizice își spun cuvântul. Iată ce trebuie să faci, dacă nu vrei să adaugi kilograme în plus!

10 reguli ca să nu te îngrași de sărbători

✓ Mesele de sărbători sunt bogate în variate feluri de mâncare, cu specific de iarnă. De aceea, principala regulă pentru a nu acumula kilograme în plus este aceea de a nu mânca toate felurile de mâncare la o masă. Aperitiv, delicioasa salată boeuf, sarmale, friptură, cozonac, acestea sunt câteva dintre felurile de mâncare ce ne pot tenta, mai ales pe cei ce au ţinut postul Crăciunului. Recomandarea este să alegem două feluri pentru o masă, suficiente pentru senzaţia de saţietate.

✓ Odată ce am decis care vor fi cele două tipuri de mâncare din care ne înfruptăm la o masă, este bine să avem în vedere o pauză, de aproximativ 15-20 de minute, între primul şi cel de al doilea doilea. Astfel, permitem senzaţiei de saţietate să apară şi prevenim mâncatul în exces.Informaţia că stomacul este suficient de plin va ajunge la creier, iar nevoia de a mânca se va stopa.

✓ Decorul mesei de Crăciun presupune, pe lângă lumânări festive, figurine specifice sărbatorilor şi veselă frumoasă, farfurii mari şi încăpătoare, aşa că atenţie la porţii. În general, este indicat să folosim farfurii mai mici sau să nu le umplem pe cele mari – tendinţa este să terminăm tot ce avem în faţă, chiar dacă ne-am potolit foamea. Dacă este nevoie, putem oricând să realimentăm farfuria, nu trebuie să punem mult de la început.  E bine să mâncăm din farfurii cu un diametru mai mic, pentru că par mai pline, iar astfel vom mânca o cantitate mai mică de alimente, dar cu aceeaşi satisfacţie

✓ În timpul mesei cu familia ori prietenii este posibil să purtăm discuţii care să ne acapareze atenţia ori să privim emisiuni interesante la TV. Astfel, nu mai acordăm atenţie mâncării şi nu mai conştientizăm cât am consumat. Este important să mâncăm încet şi să fim atenţi la ceea ce avem în farfurie, la gustul mâncării care se simte, mai cu seamă când mestecăm încet şi savurăm fiecare înghiţitură.  Dacă ne oprim când ne-am săturat, chiar dacă avem tendinţa să continuăm masa, vom înţelege că beneficiul principal este senzaţia de bine, nu de “prea-plin”, care ne creează obişnuita stare de disconfort.

✓ Pe lângă toate celelalte tentaţii de la masa de sărbători, desertul poate fi cel mai greu de ‘’ocolit’’, aşa că este indicat să ne alegem un desert şi pe acela să îl savurăm. E bine să includem la o masă proteinele şi vegetalele, dar să evităm glucidele, cum ar fi cartofii, pastele făinoase, orezul, pâinea, mămăliga, fructele.

10 reguli ca să nu te îngrași de sărbători

✓ Chiar dacă nu par consistente, băuturile cu zahăr sau sucurile fresh din fructe vin cu o mulţime de calorii la pachet şi este indicat să le evităm. Consumate pe lângă felul principal, pentru a potoli senzaţia de sete, pot chiar dubla numarul de calorii al mesei respective, fără să ne ofere prea multă satisfacţie din punct de vedere al saţietăţii.

✓ Un truc pentru scăderea aportului caloric ar fi acela de a adapta reţetele şi de a le face cât mai sănătoase. Iată câteva exemple:

  • Utilizarea cuptorului pentru a prepara carnea, nu a o prăji;
  • Folosirea sosului de iaurt în loc de cel de maioneză;
  • Utilizarea aromelor naturale pentru a oferi savoare deserturilor (vanilie, rom, mentă, coajă de portocală sau lămâie). Înlocuirea zahărului cu îndulcitor natural, cum ar fi ştevia sau eritolul, cu zero calorii.

✓ În perioada sărbătorilor se întâmplă cele mai multe vizite, iar atunci când suntem musafiri ştim cu toţii acele momente în care gazda insistă să mai gustăm un alt fel de mâncare sau să ne realimenteze farfuria cu ceea ce tocmai am terminat. Ospitalitatea ne face să ne simţim bine, dar aceasta poate fi dăunătoare siluetei noastre. De aceea, este bine să ştim să spunem stop ofertelor într-un mod cât mai politicos. Putem cere la pachet, asta în cazul în care nivelul de relaţionare ne permite, sau putem doar să gustăm din ceea ce ni se propune.

✓ Mişcarea face întotdeauna bine, chiar dacă, în sezonul rece, este mai mică tendinţa de a ieşi în aer liber, sunt foarte multe programe cu exerciţii de interior. Chiar şi o plimbare în aer liber poate reprezenta un tip de mişcare pe care este bine să-l avem în vedere, asta după ce am luat masa. Persoanele active, care au deja un program sportiv de urmat, este bine să nu îl întrerupă brusc. Să facem cât mai multă mişcare, indiferent că mergem la sală sau rămânem acasă.

În momentul în care ne propunem să mai mâncăm ceva în plus, este bine să ne întrebăm dacă ne este foame sau poftă, dar şi cum stăm cu senzaţia de saţietate din acel moment. Chiar dacă alegem să mâncăm în continuare, în pofida faptului că poate suntem sătui, măcar să o facem conştient.

10 reguli ca să nu te îngrași de sărbători

Sursa: csid.ro