Atunci când îți alegi ținuta pentru o petrecere mare de familie, fie nuntă sau cumetrie, trebuie să ții cont de mai multe aspecte: contextul, locul în care va avea loc ceremonia, vârsta și tipul tău de siluetă, pentru a alege o ținută care să te pună în valoare cât mai bine. Să aflăm câteva detalii importante despre fiecare aspect în parte.

Alege o rochie care să-ți evidențieze silueta

Rochia pe care o porți trebuie să îți vină ca turnată, să îți evidențieze atuurile și să ascundă micile imperfecțiuni pe care orice femeie le are. De altfel, acum găsești rochii pentru orice tip de siluetă, inclusiv rochii create special pentru a te ajuta să arăți fabulos chiar dacă simți că ai câteva kilograme în plus. Dacă se întâmplă să găsești o rochie care să îți placă, dar care să nu ți se potrivească perfect, un croitor te poate ajuta să o ajustezi astfel încât să pară că a fost creată fix pe dimensiunile tale. 

Evită ținutele prea țipătoare sau provocatoare

Ținutele cu decolteuri extrem de adânci, rochiile prea scurte sau cele cu decupaje mult prea îndrăznețe nu sunt potrivite pentru a fi purtate la o nuntă. Cum această zi este rezervată miresei, nu este plăcut atunci când una dintre invitate încearcă să acapareze toată atenția printr-o ținută nepotrivită evenimentului la care participă. O rochie de seară clasică, elegantă, într-o culoare vibrantă poate fi soluția perfectă pentru o femeie care vrea să fie o apariție rafinată și încântătoare, fără să epateze în mod negativ. 

mamaplus

Fii pregătită cu o pereche de balerini sau ghete

Dacă vrei să te bucuri cu adevărat de petrecerea de nuntă, atunci ai grijă să iei cu tine o pereche de pantofi sport sau sandale cu talpă joasă. După ore întregi de stat în picioare și dansat pe tocuri, îți va fi mult mai lejer să continui distracția încălțată în niște pantofi confortabili, iar a doua zi îți vei fi recunoscătoare că ți-ai luat măsuri de precauție pentru a preveni umflarea picioarelor. 

Nu te îmbrăca în negru

Dacă albul iese din discuție când vine vorba de alegerea unei ținute pentru o nuntă, la fel ar trebui să se întâmple și cu negrul, o culoare care în cultura noastră este asociată mai degrabă înmormântărilor. Deși ținutele „all-black' sau micuța rochie neagră sunt o emblemă a eleganței clasice, s-ar putea să le creezi o impresie greșită celor din jur, mai ales dacă la nuntă participă și persoane mai în vârstă sau mai conservatoare. 

mamaplus

Nu e obligatoriu să porți fustă sau rochie

Nu toate femeile sunt adeptele unei garderobe bogate în rochii și fuste, așa că nu se simt confortabil purtând rochii lungi, elegante. Nimic în neregulă cu acest lucru! Poți crea o ținută corectă și foarte rafinată combinând o pereche de pantaloni de tip țigaretă cu un blazer bine croit și o bluză elegantă, la care să asortezi o pereche de pantofi cu un design unic, într-o culoare puternică. Vei obține un look elegant, fără efort, dar cel mai important – un look în care te vei simți pe deplin în largul tău. 

mamaplus