Chișinăuienii și-au scos cele mai stilate ținute din garderobă și s-au întâlnit la Moldova Fashion Days, pentru a afla ultimele tendințe în materie de modă prezentate de cei 44 de designeri autohtoni.

Ce i-a impresionat pe invitați în prima zi de Moldova Fashion Days

În prima zi de eveniment, invitații au avut posibilitatea să vadă ce le propun pentru iarnă brandurile Vivi Art Boutique; Zorile; Nino; Valentina Budu; Nadejda Troianovschi; Yulia Efros; Tricon; My Revival; Ionel; Vistline; Portavita; Irina Calancea; Move; Anette; Alina Bradu; Mallena; Julie Anne; Katea Gri; Sekana; Niche, Ariadna, Di Vero și Berrezzo.  

Ce i-a impresionat pe invitați în prima zi de Moldova Fashion Days

De la haine pentru școală pentru cei mici până la pulovere călduroase, rochii, fuste, salopete, paltoane colorate și ținute de seară spectaculoase – toate au fost prezentate pe podiumul de la Moldova Fashion Days. Cei prezenți la eveniment au avut ocazia să aprecieze cele mai noi tendințe și să-și aleagă hainele potrivite pentru a-și reîmprospăta garderoba.

Invitații au rămas impresionați de colecțiile designerilor începători, care au participat în premieră la acest fashion show.

„Am descoperit doi designeri demni de un catwalk. Nadia Troianovscaia și Valentina Budu, care a prezentat o colecție extrem de frumoasă de chimonouri brodate. După părerea mea, Nadia și Valentina sunt doi designeri extrem de talentați, care par să anuleze conceptul de „uniformă” prin creațiile sale”, a menționat fotografa Diana Rudenco.

Ce i-a impresionat pe invitați în prima zi de Moldova Fashion Days

 „Sunt pentru prima dată la Moldova Fashion Days, în principiu evenimentul a fost organizat bine, modelele au fost alese foarte bine pentru acest show, designerii ne-au prezentat colecțiile toamnă-iarnă, însă  mulți dintre ei au lansat și haine din stofe foarte ușoare, subțiri, iar după părerea mea nu prea le poți purta în anotimpul rece, în special cu iernile noastre friguroase. Avem oameni de artă, talentați, de asta deja m-am convins nu o dată și îmi surâde inima atunci când văd că și ai noștri pot, și ai noștri tind spre ceva mai mult și nu se limitează doar la piața noastră”, a declarat fashion bloggerița Maggy Platon.

Ce i-a impresionat pe invitați în prima zi de Moldova Fashion Days

 „Ca de obicei, evenimentul a fost organizat la cel mai înalt nivel, m-am simțit minunat! Mă bucur că apar din ce în ce mai mulți designeri autohtoni, creștem și asta mă bucură! La toate evenimentele la care merg mă îmbrac doar „Made in Moldova””, a spus Diana Brescan.

Ce i-a impresionat pe invitați în prima zi de Moldova Fashion Days

Amintim că „Moldova Fashion Days” face parte din campania „DININIMA” al cărui scop este să promoveze brandurile locale și să motiveze consumatorii să cumpere produsele realizate pe piața internă. În prezent, peste 60 de branduri se regăsesc sub umbrela „DININIMĂ”, iar produsele lor sunt disponibile în trei magazine specializate.

De la prima sa ediție din anul 2012 și până în prezent „Moldova Fashion Days” a oferit 11 show-uri de modă, în care au fost prezentate peste 330 de colecții noi.

Ce i-a impresionat pe invitați în prima zi de Moldova Fashion Days

Ținute demne de podiumurile internaționale la Moldova Fashion Days! (partea a II-a)

Vezi cum s-au îmbrăcat invitații la Moldova Fashion Days!

Sursa: Mamaplus.MD

Foto: Diez.md