Însărcinată în 6 luni, frumoasa bloggeriță Doina Stratan este în continuare pusă pe treabă și ne delectează zilnic privirile cu outfit-uri senzaționale. Chiar dacă nu ne bucurăm deocamdată de vreme însorită și caldă, ar fi bine totuși să ne reînnoim garderoba și să fim pregătiți să întâmpinăm primăvara adevărată cu ținute alese cu gust și inspirate de la cele mai înrăite fashioniste. Ca să îți iei doza de inspirație necesară, am selectat câteva outfit-uri proaspete de primăvară de la Doina Stratan.

Mizează pe printuri

Se pare că printurile de orice fel reprezintă un trend atemporal, fiind valabile și pentru primăvara 2021. Doina a ales niște cireșele drăguțe, care cu siguranță vor încânta privirile celor din jur.

Dacă îți plac mai mult printurile florale, poartă rochii maxi sau midi, care sunt extrem de comode și potrivite pentru o viitoare mămică. Accesorizează-le cu o geantă colorată și ești gata de plimbare!

Ținute ”All white”

Ai observat, probabil, că în acest sezon se poartă ținute în nuanțe bej sau alb. Chiar dacă este o culoare mai puțin practică, efectul este WOW. Nu uita să adaugi și un accent colorat, care ar putea fi o geantă de mână sau o pereche de pantofi comozi.

Albastrul cerului în ținuta ta

Atunci când formează garderoba unei femei, un stilist are mereu o recomandare importantă: bluza sau tricoul alb este un must have de la care poate porni orice ținută. Pornind de la această idee, Doina și-a creat această ținută casual, foarte potrivită pentru o ieșire în parc sau în oraș.

Sacourile maxi – un must have în primăvara 2021

Sacourile maxi și mai ales cele în carouri sunt la mare căutare în acest sezon. Extrem de practică și ușor de combinat cu blugi sau cu pantaloni clasici, această piesă vestimentară este alegerea cea mai bună, mai ales pentru femeile însărcinate.