Dacă îți dorești o schimbare și te gândești tot mai des la o tunsoare nouă, nu ar mai trebui să stai prea mult pe gânduri, pentru că vara pleacă în grabă. Sezonul cald vine cu o serie de tendințe în ceea ce priveşte tunsorile, apreciate de celebritățile de peste hotare. Fie că îți dorești o schimbare radicală sau ceva mai cuminte, vei găsi alegerea potrivită pentru tine în lista de mai jos.
O nuanță deosebită
Părul deschis este o alegere bună pentru vremea caldă, iar opțiunile sunt nelimitate. Pe lângă pletele blonde, o alegere preferată de multe femei, hairstylist-ul Nikki Lee recomandă și alegerea unor nuanțe mai distractive: roșu, portocaliu, cum este noua culoare a lui Gigi Hadi sau de ce nu, o nuanță de albastru deschis, cum a fost cea a lui Hillary Duff.
Părul ondulat lejer
Nimic nu este mai potrivit pentru vară decât o coafura formată din bucle lejere, care nu necesita prea mult efort. Acest tip de bucle se potrivește cel mai bine părului cu o lungime până la umeri, vopsit ombre sau cu reflexii aurii.
Tunsoare bob
O tunsoare bob, elegantă este perfectă pentru vară. Părul scurt este extrem de șic, fapt pentru care multe celebrităţi au optat pentru o astfel de tunsoare, așa că este de la sine înțeles că va fi un trend vara aceasta. Iar dacă vrei o schimbare și mai mare, poți opta și pentru un breton.
Tunsoare scurtă
Un trend care circulă intens vara aceasta este tunsoare scurtă "periuță". Deși nu multe femei au curajul de a renunța la pletele lor lungi, părul scurt este preferat de multe dintre acestea, deoarece oferă un aer fresh.
Breton "curtain bangs"
Bretonul "curtain bangs" (termen din engleză) ar fi echivalentul unui breton lung, tăiat în gheruțe. Devenit un trend anul acesta, un astfel de breton îți va oferi cu siguranță o notă de senzualitate. Îl poți stiliza în diferite moduri, atât în onduleuri ușoare, cât şi coafat cu uscătorul de păr pentru puțin volum. Iar în cazul în care preferi să-ți ții părul prins vara, un breton tip "curtain" îți va înfrumuseța cu siguranță look-ul.