Există o modalitate excelentă de a-ți păstra vie culoarea părului pe timp de iarnă. Noua tendință în materie de colorare a părului poartă numele de TWEED și constă în tonuri amestecate, dar cât mai naturale.

mamaplus

Tehnica tweed presupune colorarea părului cu tușe verticale în nuanțe mai deschise sau mai închise, dar care oferă podoabei capilare un aspect cât mai natural.

Hair-stiliștii spun că tweed înseamnă vopsirea părului în tonuri subtile, pământii, care se remarcă, dar în același timp mențin contrastul plăcut, la fel ca în cazul tehnicilor balayage sau ombre, unde nu există delimitări clare de nuanțe. Întregul cap trebuie pus în valoarea, nu doar capetele.

„Tehnica tweed presupune să lucrezi chiar cu tonurile naturale ale părului tău, evidențiind șuvițele foarte subțiri, mai deschise la culoare, încă de la rădăcină, dar fără să le pună într-un contrast dramatic cu restul podoabei capilare”, spune Guy Tang, unul dintre cei mai cunoscuți experți în colorarea părului.

mamaplus

Deși nuanța tweed seamănă cu flannel hair (culorile frunzelor căzute), există diferențe subtile. Se vopsesc părți mai mici și se expun suvițele naturale din păr.