

Punctele negre sunt un coșmar pentru oricine, iar uneori, oricât de bine ai avea grijă de pielea ta, acestea își fac apariția în cel mai rău moment posibil. Cu toate acestea, există câteva remedii casnice, recomandate de Alexander Dane, un dermatolog din New Jersey, care te pot ajuta să scapi de porii înfundați fară prea mult efort.
Bicarbonatul de sodiu ajută la neutralizarea dezechilibrelor pH pe ale pielii, acționând, de asemenea, ca un exfoliant pentru îndepărtarea murdăriei, a uleiului și a celulelor moarte ale pielii. Amestecați două linguri de bicarbonat de sodiu și două de apă până se formează o pastă. Aplicați masca pe față, masați și clătiți cu apă caldă, iar la final aplicați cremă hidratantă.
Puteți obține un exfoliant împotriva punctelor negre de pe nas și bărbie amestecând o lingură de zahăr brun, o lingură de miere și una de suc de lămâie. Aplicați pe față și masați prin mișcări circulare timp de cinci minute, după care clătiți și aplicați o cremă hidratantă.
„Curcuma sau turmeric poate fi utilizată pentru a ajuta la îndepărtarea punctelor negre datorită proprietăților sale antibacteriene, antifungice și antiinflamatorii”, spune dr. Dane. Pentru utilizare, luați o lingură de tumeric sălbatic și amestecați-o cu o lingură de apă sau ulei de cocos pentru a forma o pastă, aplicați pe față și lăsați să acționeze timp de 10 până la 15 minute înainte de a o îndepărtă cu apă.
Un alt remediu eficient împotriva punctelor negre il constituie scrubul. Puteți amesteca zahăr cu ulei de cocos pentru a obține un scrub pentru întregul corp, nu doar pentru față. Aplicați în zonele unde doriți să exfoliați pielea și să îndepărtați celulele moarte.
Există numeroase opțiuni de benzi pentru îndepărtarea punctelor negre pe piață, însă acest lucru poate fi obținut și acasă. Amestecați o lingură de lapte cu una de miere și puneți la microunde pentru 10 secunde. Încercați amestecul pe braț pentru a vedea dacă temperatura este una potrivită, după care aplicați în zonele unde aveți puncte negre și acoperiți-le apoi cu o fășie de bandă pentru epilat. Lăsați să se usuce timp de 15 minute, după care îndepărtați printr-o mișcare bruscă, clătiți și aplicați cremă hidratantă.
Ceaiul verde poate ajuta la scăderea producției de ulei a pielii și funcționează ca un antioxidant excelent. Se amestecă o linguriță de frunze de ceai verde uscat cu o linguriță de apă și se masează în zonele afectate timp de trei minute. După aceea, clătiți și aplicați o cremă hidratantă. Acest tratament poate fi utilizat două sau trei zile pe săptămână.
Masca din albuș de ou este un mod eficient de a îndepărta punctele negre acasă. Bateți un albuș de ou, aplicați un strat pe față, după care acoperit-vă tenul cu un șervețel ca și cum ați aplica o mască și terminați procesul prin aplicarea unui al doilea strat de albuș de ou peste șervețel. Lăsați masca să se usuce timp de 20 de minute, după care îndepărtați-o.