Odată cu înaintarea în vârstă, faţa îşi pierde contururile fireşti: sub acţiunea gravitaţiei, pielea se lasă şi devine mai puţin elastică, se formează ridurile şi pliurile. Faţa se ascunde, parcă, sub o mască a tristeţii şi a oboselii. Nemulţumirea referitoare la aspectul exterior este foarte enervantă, iar uneori chiar exasperantă. Însă datorită noilor tehnologii, visurile despre o faţă tânără cu oval ferm şi fără riduri au devenit realitate! Remodelajul volumetric al feţei permite „ştergerea” a 10 ani şi obţinerea, în sensul direct al cuvântului, a unei feţe noi, fără a recurge la operaţii.
Despre ce înseamnă remodelajul volumetric şi cât de îndelungat este efectul acestei proceduri ne-a povestit medicul Alexei Deaghilev, specialist în medicina estetică, Centrul medical Medazur Med Spa.
Ce înseamnă remodelajul volumetric al feţei?
Această procedură excepţională este modalitatea optimă de restabilire a conturilor feţei fără intervenţii chirurgicale. Datorită ultimelor realizări inovaţionale, remodelajul feţei permite îndepărtarea pliurilor şi a ridurilor, tratarea cearcănelor (pungilor inestetice de sub ochi), efectuarea liftingului ţesuturilor din zona obrajilor, pomeţilor şi tâmplelor, refacerea ovalului frumos al feţei.
Ce rezultate pot fi obţinute cu ajutorul remodelajului feţei?
Remodelajul volumetric al feţei permite modificarea cardinală a formei feţei; refacerea volumului ţesuturilor moi, pierdute odată cu înaintarea în vârstă; „ridicarea” ovalului în cazul lăsării pielii şi a muchilor, adică tratarea (voalarea) aşa-numitei „ptoze”; eliminarea defectului de „obraji traşi”; netezirea ridurilor şi eliminarea altor probleme. În funcţie de zona de acţiune, pacientul obţine un rezultat destul de predictibil:
Zona de deasupra sprâncenelor şi tâmplele: îndepărtarea efectului de „sprâncene încruntate”, corectarea defectului numit „privire pe sub sprâncene”, conferirea unui plus de expresivitate şi deschidere zonei din jurul ochilor, ridicarea tâmplelor, ceea ce conferă feţei un aspect mai tineresc şi mai sănătos.
Zona pomeţilor: pomeţii rotunjiţi şi înalţi permit modelarea formei feţei sub forma de V, denumită şi „triunghiul ideal al frumuseţii”. Datorită acestor intervenţii, faţa capătă un aspect mai tânăr şi mai proaspăt.
În urma acestor proceduri, contururile obrajilor, pomeţilor şi ale feţei în general devin mai ferme şi mai regulate. Se face liftingul ţesuturilor lăsate şi flasce ale pielii. Obrajii traşi sau lăsaţi, edemele şi bărbia dublă vor rămâne în trecut.
Prin ce se deosebeşte remodelajul volumetric de alte metode radicale de întinerire?
În primul rând, prin inofensivitatea maximă pentru pacient. Anestezia exclusiv locală nu provoacă disconfort şi permite clienţilor să revină la treburile lor obişnuite îndată după procedură. În al doilea rând, această tehnică are un efect terapeutic şi stimulează procesele efective de întinerire a pielii. În al treilea rând, rezultatul remodelării ovalului feţei se observă imediat şi se intensifică treptat pe parcursul următoarelor două luni.
Ce probleme neobişnuite pot fi soluţionate cu ajutorul remodelajului volumetric?
Remodelajul volumetric permite netezirea pielii în cazul diferitor semne de pe piele, al cicatricelor, inclusiv postacneice, precum şi intervenţia asupra zonelor delicate şi problematice, cum sunt tâmplele sau zonele de sub ochi, din jurul buzelor, gâtul, zona decolteului. Poate fi efectuată şi atunci când trebuie să arătăm bine rapid, pentru un anumit eveniment – zi de naştere sau cină oficială.
Procedura de remodelaj necesită o pregătire specială?
Procedura de remodelare volumetrică a feţei nu necesită o perioadă de pregătire, ea poate fi efectuată chiar în ziua primei vizite a pacientului şi durează aproximativ o oră sau chiar mai puţin, în funcţie de scopurile porpuse şi rezultatele dorite.
Cum se desfăşoară procedura de remodelare?
Cu ajutorul unui ac, în piele se introduc nişte substanţe speciale, numite filleri. La baza acestora se află, de cele mai dese ori, acidul hialuronic. Procedura trebuie desfăşurată doar de către medici înalt calificaţi, cu experienţă mare în domeniul medicinei esteitce.
Cât de des trebuie repetată procedura de remodelare a ovalului feţei?
Graficul procedurilor se întocmeşte în mod individual, însă de obicei acestea sunt efectuate o dată la 1,5-2 ani.
Remodelajul volumetric al feţei vă garantează un aspect cu zece ani mai tânăr, iar faţa îşi va recăpăta prospeţimea şi elasticitatea!
Preţurile pentru procedura Remodelajul volumetric al feţei la Centrul medical Medazur Med Spa: la solicitare
Contacte: Republica Moldova
MD-2001, Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 46
Tel.: (373 22) 89 89 89
info@medazur.md