mamaplus

Răsfață-te cu un weekend de wellness: 5 proceduri potrivite pentru acest final de toamnă

-
//
27.11.2019

Vremea posomorâtă de toamnă și frigul ți-au dat peste cap nu numai planurile, dar ți-au adus și o stare de neliniște și încordare. Simți că ai nevoie de un răsfăț, pentru că îl meriți, după atâtea luni de muncă. De ce să nu-ți dăruiești emoții de fericire, relaxare plăcută, o senzație de confort și să savurezi niște proceduri de wellness? Le poți solicita aproape în orice hotel din Chișinău. Hotelele, care dispun și de un salon SPA, oferă o gamă variată de proceduri cosmetologice, corporale și spirituale.

Nu știi ce să alegi? Îți recomandăm 5 proceduri potrivite pentru un final de toamnă perfect, care îți vor aduce o stare de spirit excelentă.

Masaj cu aroma terapie

Încă din antichitate masajul cu aroma terapie este folosit în scopuri terapeutice și nu numai. Acesta reprezintă un masaj relaxant care este realizat cu ajutorul uleiurilor esențiale. În funcție de uleiurile alese, se obțin diferite efecte. De exemplu, masajul pe baza uleiului de cacao hidratează și tonifiază pielea, în timp ce masajul cu ulei de cocos scade stresul și oboseala. Pe lângă relaxare și hidratare profundă, masajul cu uleiuri esențiale stimulează circulația limfatică și intensifică detoxifierea organismului. Ofertele de relaxare SPA conțin o varietate de opțiuni pe care poți să le alegi și să-ți răsfeți corpul și spiritul.

Împachetare cu ciocolată

Acum ciocolata nu-ți mai este un dușman. Ingredientul său activ, cacao, stimulează producerea de endorfine și oferă o senzație de bucurie. De la secreția hormonului de fericire pornesc toate beneficiile împachetării cu ciocolată. Se îmbunătățește circulația sangvină, pielea devine mai catifelată și mai elastică. Să nu uităm că ciocolata poate combate ușor celulita și îmbătrânirea pielii.

Aquaterra Hotel are incluse, în portofoliul de servicii, ședințe inedite de împachetare cu ciocolată, care îți vor oferi un răsfăț delicios.

mamaplus

Baie romană

Din însăși denumire ți-ai dat seama că este vorba de o procedură devenită deja istorie. Încă în Roma antică, împăratul Antonius Pius a dat ordin să se construiască băi cu un sistem original de încălzire și de alimentare cu apă. Camera, umplută cu aburi, era încălzită cu ajutorul țevilor și pompelor aflate sub pământ și în pereți. Acestea transportau apa în piscinele întinse în care se scăldau doar cei mai privilegiați din cercul împăratului.

În zilele noastre, conceptul unei băi romane s-a modernizat. Acestea dețin un sistem securizat și au construcție contemporană. Însă menirea acestora a rămas aceeași. Acum poți să te relaxezi și să te scalzi în piscină, fără să-ți pese de vremea rece de afară. Într-un hotel premium îți poți răsfăța corpul și scăpa de grijile cotidiene, savurând o baie, exact așa cum o făceau romanii.

mamaplus

Proceduri faciale

Îngrijirea cosmetică este una dintre cele mai principale proceduri de wellness. Pielea feței necesită o atitudine serioasă și îngrijire pe măsură. Împreună cu un cosmetolog profesionist poți alege tipul de îngrijire care se potrivește pielii tale. Îți recomandăm curățarea mecanică sau delicată a feței. Cu ajutorul unui gel special, care deschide porii, vei scăpa de punctele negre și vei uita de acnee.

O altă procedură potrivită pentru acest sfârșit de toamnă este peeling-ul facial cu ultrasunet. Fiind lipsit de durere, acesta curăță eficient pielea, îngustează porii, îndepărtează particulele moarte ale pielii și îmbunătățește tenul.

mamaplus

Răsfăț pentru El și Ea

Tratamentele SPA pentru cupluri sunt o metodă eficientă și plăcută de relaxare. Oferta Standard a unui astfel de răsfăț include: peeling corporal, masaj relaxant, jacuzzi și ceai din ierburi. Procedurile SPA sunt realizate simultan, într-o atmosferă specială, creată de lumânări aromate și muzică relaxantă. Scrub-urile și uleiurile esențiale, folosite în timpul acestui ritual, detensionează mușchii și oferă pielii o strălucire de durată lungă.

În doi, puteți petrece un weekend de neuitat și să evadați în povestea iubirii pe două zile, ascunși de grijile lumii. Cazarea într-un centru SPA, precum hotelul AquaTerra, se face preventiv pentru a vă pregăti un tratament cât mai plăcut și cât mai revigorant.

mamaplus

După o săptămână stresantă, anume aceste 5 proceduri, cu siguranță, îți vor oferi o stare excelentă de bine, iar hotelul AquaTerra din Chișinău te invită să-ți încarci bateriile și să te bucuri de ultimele zile de toamnă.