În prezent, piaţa cosmeticelor este atât de extinsă şi diversă, încât uneori este cu adevărat dificil să spunem ce produse ne sunt cu adevărat necesare, iar de care ne putem lipsi, pentru că reprezintă doar o mutare publicitară reuşită. Planificaţi-vă bugetul şi excludeţi produsele cosmetice de care nu aveţi nevoie.

Părerea experţilor: produsele cosmetice de care ne putem lipsi

Ţinând cont de faptul că multe magazine sunt pline de noutăţi cosmetice must have, concepute de vedetele internaţionale, care au investit în ele bani frumoşi, precum şi de faptul că în fiecare lună apar câteva branduri noi de cosmetice, cu ingrediente „miraculoase”, care ne promit rezultate imediate şi extraordinare, uneori este într-adevăr greu să determinăm de ce produse avem nevoie, iar de care ne putem lipsi fără probleme.

Cum să ne dăm seama care cosmetice ne sunt indispensabile şi care nu fac altceva decât să ne golească buzunarele? Am selectat câteva produse la care puteţi renunţa, cu câteva mici excepţii.

Părerea experţilor: produsele cosmetice de care ne putem lipsi

Tonicele. Chiar dacă v-aţi obişnuit cu formula „curăţare, tonifiere, hidratare”, adevărul este că multe femei se lipsesc liniştite de această etapă de îngrijire. Mulţi cosmetologi afirmă că etapa utilizării tonicului nu este atât de importantă pentru că tonicul este folosit în general pentru îndepărtarea machiajului şi a produsului de curăţare, precum şi pentru a facilita absorbţia ingredientelor active ale altor produse.

Formula cosmeticelor moderne face tonicul mai puţin necesar, în special dacă aveţi piele normală sau sensibilă. Pe de altă parte, tonicele ajută femeile cu piele foarte grasă, pentru a închide măcar un pic porii.

Cremele emoliente pentru fiecare parte a corpului. Cultura modernă promovează necesitatea diferitor variante de îngrijire pentru fiecare parte a corpului. Ca rezultat, avem diverse creme pentru faţă şi gât, cremă pentru zona decolteului, cremă pentru mâini, cremă pentru zona din jurul ochilor, cremă pentru picioare şi multe altele. Însă, dacă să ne gândim bine, pielea de pe diverse porţiuni ale corpului nu este chiar atât de diferită. Crema de faţă este bună şi pentru gât, şi pentru ochi, şi pentru decolteu, şi pentru mâini. Dacă pielea dumneavoastră nu este predispusă spre iritaţii, nu este nevoie să cumpăraţi o cremă specială pentru zona ochilor. Pe de altă parte, dacă pielea este predispusă spre edeme, folosiţi cremă cu vitamina K, retinol şi vitamina C.

Părerea experţilor: produsele cosmetice de care ne putem lipsi

Măştile de faţă. Măştile oferă o senzaţie plăcută de relaxare, au miros plăcut, dar ele nu asigură un efect de durată. Dacă vă place senzaţia pielii după aplicarea măştilor, puteţi pregăti cu acelaşi succes măşti acasă, din ingrediente naturale, pe care le găsiţi prin frigider.

Produsele pentru regenerarea părului. Cu toţii ne străduim din răsputeri să refacem starea părului după spălatul, uscatul şi coafatul zilnic. Dar nici chiar cele mai scumpe produse nu pot asigura întotdeauna rezultatele maxime. Cea mai bună metodă este să reduceţi numărul de produse pentru coafare, să uscaţi părul în mod natural şi să retezaţi regulat vârfurile despicate.

Părerea experţilor: produsele cosmetice de care ne putem lipsi

Cremele anticelulitice şi cremele antirid. Astfel de creme ne ajută doar în cazul ridurilor mici, în schimb ridurile de vârstă pot fi îndepărtate doar cu ajutorul chirurgiei plastice. Cât priveşte cremele anticelulitice, care asigură, de fapt, un efect foarte scurt de îmbunătăţire, mascând doar pentru o vreme semnele celulitei. Cea mai bună metodă de a scăpa de celulită este să duceţi un mod de viaţă sănătos, să vă alimentaţi sănătos şi să practicaţi regulat sportul.

Sursa