

Femeilor le place să-și schimbe culoarea părului des. Când părul este proaspăt vopsit, arată perfect și plin de strălucire. După mai multe spălări, devine uscat și fără volum, având o culoare ternă care ajunge să ne îngrijoreze. Cum să-i sporim frumusețea? Nu vă faceți griji, există remedii naturale care ne vor ajuta să menținem splendoarea părului sau să-l tratăm dacă este deteriorat.
Vă surprinde? Da, ați citit bine: bere. Orzul este ideal pentru reparare și, mai ales, pentru a da strălucire parului deteriorat. Este un remediu simplu. Proprietățile berii și puterea reparatoare a plantei aloe vera fac din această mască o resursă neprețuită. O puteți folosi de două până la trei ori pe săptămână.
Este foarte ușor. Luați o jumătate de pahar de bere și apoi scoateți pulpa de aloe. Amestecați toate ingredientele împreună cu lingurița de ulei. Aplicați remediul pe păr, masând-l timp de 15 minute de la rădăcină până la vârfuri. Clătiți apoi cu apă călduță, niciodată fierbinte.
Avocado este, fără îndoială, unul dintre cele mai de succes remedii, util nu doar pentru repararea și întinerirea pielii. Ajută și la repararea părului vopsit și deteriorat.
În plus, ne va ajuta să tratăm vârfurile despicate și firele rebele. Este o opțiune excelentă ce oferă părului vitamine și frumusețe.
Pentru a prepara masca, vom zdrobi pulpa unui avocado copt, adăugând o lingură de ulei de germeni de grâu. Folosiți o furculiță pentru a obține acest amestec și apoi aplicați-l pe păr, lăsându-l să acționeze timp de o oră. După aceea, clătiți-vă părul cu apă călduță.