mamaplus

Dr. Irina Batîr: ”Evitați balsamurile de buze care conțin aceste ingrediente…”

-
//
15.11.2019

Pentru că suntem în prag de iarnă, iar factorii externi precum vântul și frigul ar putea duce la deshidratarea și uscarea buzelor, medicul tricolog-dermatolog Irina Batîr vine cu câteva sfaturi utile care îți vor fi de folos la achiziționarea balsamului de buze.

Foarte multe produse pot favoriza deshidratarea și pot agrava iritarea. Este cazul sărurilor de aluminiu, mentolului, eucaliptului, fenolului și camforului. Mentolul, camforul și fenolii induc o stare de aparent confort și par a ameliora deshidratarea, însă de fapt nu fac decât să favorizeze și uneori chiar să accentueze deshidratarea.”, spune Irina Batîr.

Iată la ce ar trebui să fii atentă atunci când alegi un balsam de buze:

  • Aromele ar trebui evitate, pentru că prin miros și gust ne fac să mâncăm balsamul și astfel ajungem iar să ne facem rău.
     
  • Uleiul de silicon este un alt ingredient foarte frecvent (apare și în compoziția rujurilor, gloss-urilor pentru a le induce o durabilitate mai mare pe buze), însă acesta nu face decât să faciliteze deshidratarea.
     
  • Acidul salicilic (deși este un compus cu proprietăți antiinflamatoare dovedite), în balsamuri poate să stimuleze uscarea buzelor precum și exfolierea lor.
     
  • În cazul în care tenul nostru are tendință acneică, cel mai bine ar fi dacă am evita balsamurile ce conțin petrolatum. Deși substanța în sine este foarte eficientă, unii utilizatori cu ten cu probleme au afirmat că aceste produse pot închide prea tare porii și favorizează apariția punctelor negre.

​​​​​​​În plus, ar fi bine să evităm produsele care nu vin sub formă de baton. Pur și simplu nu este sanitar să bagăm degetul într-un recipient și apoi să îl întindem pe buze. Nu facem decât să contaminăm cu bacterii și recipientul, și buzele. Balsamul care este deja sub formă de aplicator, are avantajul de a putea fi dat pe buze cu ușurință.