Numărul clinicilor specializate în chirurgia plastică crește ca ciupercile după ploaie, însă, din păcate, calitatea serviciilor nu devine mai bună. Concurând între ele, se laudă pentru orice client ca acesta să nu meargă la adversari. Și, de multe ori, le propun pacienților operații fără de care acesta s-ar putea lipsi de minune.

Despre ce tac chirurgii plastici

Vă propunem, în continuare să identificați problemele care sunt absolut rezolvabile fără intervenții chirurgicale.

Cum scăpăm de celulită

Cum scăpăm de celulită – un subiect dureros, practic, pentru toate femeile. Suplă sau mai plinuță, problema le vizează pe toate. Mulți decid să învingă celulita repede și fără prea mult efort (deși metoda nu este cea mai ieftină).

Unii aleg această cale pentru a nu încerca o sumedenie de diete anti-celulită până a o găsi pe cea potrivită. De asemenea, pentru a nu pierde timpul cu antrenamentele extenuante și complexele de masaje. Liposucția, la prima vedere, pare a fi o procedură simplă, însă, în acest caz ca și în fiecare intervenție, există riscul de infectare a țesutului adipos, chiar dacă acest risc este minim. Se merită oare?

Însă, chiar dacă operația a decurs cu succes, nu aveți dreptul să stați cu mâinile în sân. Dacă veți continua să faceți raiduri nocturne la frigider și să petreceți week-endurile fără a vă ridica de pe canapea, rezultatele liposucției vor dispărea foarte repede. Unde mai pui că grăsimea se poate depune acolo unde vă așteptați cel mai puțin - de exemplu, sub formă de celulită pe mâini. Așa că, oricum, va trebui să faceți exerciții fizice pentru că cale ușoară spre frumusețe nu există.

Despre ce tac chirurgii plastici

Cum scăpăm de burtă

După naștere, corpul femeii se schimbă și nu spre bine. Multe femei, din dorința de a scăpa rapid de burtă, acceptă intervențiile chirurgicale specifice. Înlăturarea burții cu ajutorul operației este o procedură și mai riscantă decât liposucția. Dacă ceva nu merge bine riscați să vă alegeți cu o cicatrice inestetică pe care vă va fi mult mai greu să o înlăturați decât pielea ce atârnă. După intervenție apare un edem care se poate menține până la 8 săptămâni. Așa că poate ar fi mai bine să vă înscrieți la sala de forță?

Cum să obțineți sâni frumoși

Femeile ce au mărimea 1-2 la sutien își privesc cu invidie concurentele pe care natura le-a înzestrat mai generos. Însă, celor care disperă nu le recomandăm să se grăbească să apeleze la chirurgia plastică. Cu vârsta, femeile ce poartă mărimi mari, încearcă să remedieze situația altfel – pentru că sânii încep să atârne. Și în primul și în al doilea caz, femeile trebuie să frecventeze sala de sport pentru a conferi sânilor o formă frumoasă. În ajutor vă pot veni și exercițiile simple pe care le puteți face și acasă.

Despre ce tac chirurgii plastici

Cum se întinerește fața

Pentru a păstra pielea netedă și frumoasă, măștile și masajele nu sunt suficiente. Venim acasă, ne culcăm și, practic, tot efectul ”se șterge” de fața de pernă. Obișnuiți-vă să dormiți pe spate. Da, acest lucru poate genera sforăit, în schimb, pielea va rămâne frumoasă. Și dacă nu vă puteți priva de satisfacția de a dormi pe o parte sau pe burtă, optați pentru așternuturile din satin sau mătase. Nu sunt cele mai comode, în schimb, nu sunt nocive pentru piele.

Mulți chirurgi refuză să recurgă la operațiile plastice ale feței în cazul în care pacientul fumează. Și asta pentru că rezultatul va fi de scurtă durată. În organismul fumătorilor se activizează gena care distruge colagenul. Așa că orice operație de întinerire își pierde sensul.

Nu este cazul să petreceți ore întregi în fața oglinzii pentru a căuta imperfecțiuni de care, urgent, trebuie să scăpați. Uneori, ele sunt atât de neînsemnate încât nimeni nu le observă în afară de dumneavoastră. De multe ori, cicatricea de pe barbă sau asimetria sânilor vă asigură un șarm deosebit în ochii bărbatului iubit. Însă, dacă obiectul dragostei nu vrea să vă accepte cu tot cu micile imperfecțiuni, gândiți-vă, aveți oare nevoie de el?

Despre ce tac chirurgii plastici