mamaplus

De ce nu este bine să îndepărtezi cuticulele? Ce rol esențial au ele pentru organism

-
//
16.03.2021

Cuticulele nu trebuie tăiate niciodată, ci doar îngrijite. Acest lucru ar trebui să-l știe fiecare femeie, inclusiv manichiuristele de profesie, deși unele dintre ele procedează exact pe dos: taie cuticulele pentru o manichiură reușită, spun ele. Și, de cele mai multe ori, nici măcar nu le iese bine. 

Cuticula este un strat gros de celule moarte epidermice care produc cheratina - proteine cornoase care se depun pe partea inferioară a unghiei. Acest strat îndeplinește o funcție protectoare, apărând unghiile de bacterii. Tocmai datorită acestui rol protector, nu este bine să tăiați cuticula, ci doar să o împingeți cu ajutorul unui bețișor și a unei creme, care o înmoaie și vă ajută să o îndepărtați mai ușor fără să o agresați.

Pe de altă parte, hidratarea cuticulelor este și ea esențială, pentru ca aspectul acestora să fie unul plăcut, iar manichiura să arate cât mai bine. De exemplu, a precizat Elena Teodoroiu, specialist în înfrumusețare, vă puteți hidrata cuticulele folosind fie o cremă specială, fie un ulei natural, încălzit în prealabil. Uleiul de argan, cel de măsline sau uleiul din sâmburi de struguri pot fi încălzite în cuptorul cu microunde și folosite pentru hidratarea cuticulelor, dar și a unghiilor.

Cert este că, fără o îngrijire regulată, cuticulele au tendința să se întărească și să se franjureze. De reținut este faptul că după împingerea cuticulei cu ajutorul unui bețișor de lemn trebuie aplicat un ulei pentru cuticule care ajută la hidratarea ei și care îi încetinește creșterea. Acest ulei se va aplica pe conturul unghiei și se masează ușor cu mișcări circulare.