Vine sezonul căciulilor, iar asta înseamnă că părul nostru nu va mai avea nicio formă atunci când scoatem accesoriul călduros de pe cap. De fapt, există câteva aranjări, care vor arăta bine și în timp ce purtăm căciula, și după ce o scoatem.

Cum să te coafezi când porți căciulă

Părul prins în coadă

Cea mai simplă coafură pe care o poți adopta atunci când porți o pălărie sau o căciulă este coada joasă la spate sau pe o parte. Nu doar că îți va fi foarte comod să poți căciula cu această coafură ușor de realizat, dar o poți face și extrem de rapid, în mai puțin de un minut.

Bucle lejere

Părul ondulat se află fără îndoială în topul celor mai frumoase și potrivite coafuri care pot fi purtate cu o căciulă sau pălărie pe timpul iernii. Un plus de volum și textură îți va pune chipul în valoare. Descoperă în tutorialul de mai jos cum să-ți faci bucle lejere cu ajutorul ondulatorului:

Două cozi împletite

Vrei o coafură lejeră și rezistentă la vânt, care să se potrivească cu căciula pe care o porți în zilele friguroase? Atunci împletiturile sunt opțiunea perfectă. Cozile împletite în trei sunt ușor de realizat și arată excelent chiar și atunci când poți pălărie sau căciulă.

Coadă împletită lejer

O coadă împletită, în stilul boho-chic, este o altă variantă de coafură potrivită pentru zilele în care porți căciulă.

Împletește coada lejer și apoi trage cu grijă de laterale pentru a slăbi părul și a obține efectul unei cozi voluminoase.

Onduleuri spiralate

Nu ai timp să te coafezi dimineața? Atunci poți încerca un truc foarte simplu și anume realizarea buclelor impecabile peste noapte. Tot ce trebuie să faci este să îți umezești părul seara și să-l înfășori șuviță cu șuviță pe câte un pai pentru băut. Învață din tutorialul de mai jos cum să pui în practică acest look care arată extrem de bine în combinație cu o căciulă sau pălărie de iarnă.

Coc lejer, pe o parte

În cazul în care vrei să porți o pălărie, un coc lejer pe o parte sau la spate îți va completa perfect look-ul. Este o combinație care inspiră eleganță și rafinament, fiind în același timp destul de ușor de obținut. Iată cum să-ți faci un coc lejer care se potrivește cu o pălărie.

Împletitură coadă de pește

Un alt stil perfect pentru zilele în care porți căciulă sau pălărie este împletitura coadă de pește. O coadă împletită folosind această tehnică va arăta sofisticat și îți va oferi un look romantic și feminin. Lărgește coada trăgând ușor de laterale sau folosind o coadă subțire de pieptăn pentru a lărgi șuvițele.

Sursa: eva.ro