Toate reprezentantele sexului frumos își doresc să rămână pentru cât mai mult timp frumoase și înfloritoare, de aceea tratăm cu mare atenție alegerea produselor cosmetice. Însă majoritatea femeilor nu se gândesc prea mult la modul în care crema trebuie aplicată pe față și decolteu, ele o fac așa cum le este comod. Însă mișcările incorecte, repetate zi de zi, contribuie la întinderea pielii, la distrugerea fibrelor naturale de colagen și, ca urmare, la apariția ridurilor. Fiți de acord, este o prostie să cheltuim bani pentru creme scumpe, pentru ca apoi să reducem la zero, cu mâinile proprii, efectele acestora.

Cum să aplicăm crema pe față – câteva sfaturi utile

Așadar, haideți să vedem împreună cum trebuie desfășurată corect această procedură. În primul rând, înainte de aplicarea oricărui produs de îngrijire pe piele, trebuie să o curățăm cu atenție. Desigur, nu este obligatoriu să facem zilnic peelinguri profunde, însă trebuie, cel puțin, să îndepărtăm impuritățile cu lăptișor cosmetic, loțiuni sau geluri.

Atunci când pielea feței este pregătită, luați cantitatea necesară de cremă și distribuiți-o între buricele degetelor, încălzind-o până la temperatura corpului. Aici este cazul să amintim că nu este de dorit să luați crema din cutiuțe și borcănașe nemijlocit cu degetele, pentru a evita infectarea acesteia cu bacterii. Este mai bine să achiziționați pentru aceste scopuri o spatulă specială, pe care să o dezinfectați regulat, sau mai bine să optați pentru creme în tuburi cu dozatoare. Cât privește cantitatea de produs, nu trebuie să faceți excese, pentru o aplicare este suficientă o cantitate de mărimea unui bob de mazăre. În cazul în care crema nu a fost absorbită de piele în decurs de o oră, îndepărtați excesul cu un șervețel de hârtie.

După ce ați încălzit crema între degete, aplicați-o cu mișcări punctuale pe toată suprafața feței, iar apoi cu mișcări ușoare, pe liniile de masaj, distribuiți-o pe piele. Subliniem că trebuie să acționați cu multă delicatețe, cu două mâini, fără a întinde și a freca pielea.

Liniile de masaj menționate mai sus sunt următoarele:

  1.  de la mijlocul frunții spre tâmple;
  2.  de la rădăcina nasului, în arc, spre tâmple;
  3.  de la nări spre urechi;
  4.  de la colțurile buzelor spre mijlocul urechii;
  5.  de la bărbie, de-a lungul maxilarului inferior, spre lobii urechilor.

Cum să aplicăm crema pe față – câteva sfaturi utile

În jurul ochilor crema se aplică pe pleoapa inferioară de la colțul exterior spre cel interior al ochiului și înapoi, pe pleoapa superioară, cu mișcări circulare. Acest lucru trebuie făcut cu buricul degetului inelar, cu mișcări de tapare. Este mai bine să alegeți pentru această zonă sensibilă o cremă sau un gel special, care să nu provoace reacții alergice sau iritații. În plus, nu trebuie să aplicați produsul chiar pe linia creșterii genelor, lăsați o dungă liberă de câteva milimetri, pentru a evita contactul produsului cu ochiul.

Pe partea inferioară a bărbiei crema se aplică cu lovituri ușoare, dar rapide, cu dosul palmei, iar pe gât, dimpotrivă, cu mișcări ușoare de alunecare a degetelor de jos în sus, evitând zona glandei tiroide. Cât privește decolteul, în această zonă evitați fricțiunile. Țineți cont că nu se recomandă aplicarea cremei în zona mameloanelor și mai jos.

Dragi femei, aveți grijă cum aplicați crema pe față, controlați direcția și intensitatea mișcărilor, țineți mâinile relaxate – toate acestea vor permite să evitați consecințele neplăcute pe viitor. 

Sursa