Atunci când ești zi de zi în centrul atenției pe rețelele sociale, fiecare ipostază în care apari este analizată sub lupă de zeci de mii de ochii curioși și critici. Nemaivorbind de anumite stereotipuri înrădăcinate adânc în subconștientul urmăritorilor, care afirmă că ”o mamă nu ar trebui să pozeze în fustă atât de scurtă” sau ”vai, ce m-ai dezamăgit când ai apărut topless”. Chiar și așa, mămicile despre care vorbim astăzi trec ușor cu vederea aceste critici și nu ezită să se afișeze așa cum vor ele – îndrăznețe, fără inhibiții și extrem de frumoase. Ca să le admirăm o dată în plus, am realizat o colecție din câteva poze care încântă privirea și te lasă fără cuvinte.
Rodica Rusu
Prezentatoarea emisiunii ”Mama Mia”, Rodica Rusu, are peste 50 de mii de ochi curioși în comunitatea sa de pe Instagram, iar zilele trecute i-a surprins cu câteva poze extrem de senzuale. Menționăm că Rodica este mămica unui băiețel adorabil în vârstă de 5 ani.
Natalia Gordienko
Reprezentanta Moldovei la Eurovision 2021, Natalia Gordienko, știe mereu cum să își pună în valoare trăsăturile prin apariții sexy și provocatoare. În același timp, ea reușește să îmbine viața de artistă cu cea de mămică dedicată și iubitoare, având un băiețel în vârstă de 3 anișori.
Tatiana Maxian
Mama a trei copii și interpreta Tatiana Maxian adoră să experimenteze atunci când face poze și chiar îi reușește de minune. Cele trei sarcini nu au împiedicat-o să se bucure de un corp de invidiat și să-și dezvolte cariera. Tatiana este un exemplu viu că femeile le pot reuși pe toate.
Daniela Costețchi
Femeia care știe să-ți atingă sufletul cu versurile potrivite, Daniela Costețchi, este o prezență destul de cunoscută pe Instagram, având o comunitate de peste 190 de mii de urmăritori. Daniela este mama unei fetițe adorabile și reușește să arate bine la nici jumătate de an de când a născut.
Lilu Ojovan
Energia ei debordantă te cucerește din prima, iar aparițiile în mediul online sunt pline de culoare și frumusețe. Comunitatea prezentatoarei TV Lilu Ojovan numără peste 200 de mii de urmăritori, pentru că ea știe să motiveze și să facă lumea din jur mai pozitivă și senină. Iar, pentru a se menține în formă, Lilu face antrenamente de pilates și... face față aproape zilnic unui program de muncă destul de încărcat.
Maggy Platon
”În ziua în care m-am iubit cu adevărat am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic: persoane, situații, tot ceea ce îmi consuma energia. Odată cu acceptarea și schimbarea spre bine am început să mă iubesc și să fiu mândră de mine, de aici a pornit succesul.”, spune bloggerița și mama unui băiețel de un anișor și jumătate, Maggy Platon.
Aceste cuvinte fortifică și mai mult ideea că frumusețea adevărată a unei femei vine din interiorul ei, iar Maggy a învățat această lecție cum nu se poate mai bine.
Ludmila Adamciuc
Se poate și fără flori, nu-i așa? ”Femeia-soare”, așa cum o numesc cei mai mulți urmăritori pe Instagram pe Ludmila Adamciuc, emană o energie specială care te cucerește de la prima vedere. Prietena ei, Beatrice, în vârstă de 3 anișori, o susține în totalitate și îi face viața atât de frumoasă, încât se vede cu ochiul liber că Ludmila radiază la propriu.
Xenia Gavrilov
Mama unei fetițe de un anișor și modelul Xenia Gavrilov știe să le îmbine frumos pe toate – de la activitatea ei de bază și pozele super sexy și până la viața de mămică, care îi place la nebunie. Tot ea a avut curaj să participe la o ședință foto nud în perioada în care era însărcinată cu Aria.