În dorința de a evita folosirea foenului sau a altor surse agresive de uscare a podoabei capilare, foarte multe femei optează pentru uscarea naturală. Totuși, această măsură este bună doar în timpul zilei, spun specialiștii. Ce se întâmplă cu părul tău atunci când este lăsat să se usuce peste noapte, află în cele ce urmează.

Nu venim cu vești deloc bune. Să dormi cu părul ud nu este deloc o idee bună pentru că se pot produce deteriorări majore la nivelul podoabei capilare. Însă putem demonta un mit: dormitul cu părul ud nu duce la răceală, așa cum obișnuiau mamele noastre să ne spună. Cu toate astea, așa cum se întâmplă cu pielea lăsată umedă (atunci când stăm prea mult în piscină sau cadă), și părul lăsat umed afectează sănătatea acestuia.

Atunci când părul este ud, vârfurile sunt mai slăbite, iar șansele să se rupă sau să cadă sunt mai mari, iar dacă deja ai probleme cu calitatea firului de păr sau te confrunți cu afecțiuni precum Alopecia aerata, o boală de piele autoimună, ești mai susceptibil la deteriorarea produsă în timpul somnului. Problemele nu se opresc aici. Părul umed face ca scalpul să fie și el umed, iar astfel devine un mediu ideal pentru apariția bacteriilor, fungilor și infecțiilor. Rezultatul? Un risc crescut de dezvoltare a foliculitei și seboreei.

Dacă dormim cu părul ud, a doua zi când ne trezim acesta va avea un aspect neplăcut și va avea un aspect gras, pentru că pe scalp sunt prezente numeroase glande uleioase. În plus, scalpul uscat ajută la absorbția produselor pe care le folosim.

Cum să dormi dacă vrei să nu-ți mai usuci părul?

În primul rând, dacă vrei să nu-ți deteriorezi părul, nu uita să folosești balsam, fie că optezi pentru un produs care necesită clătire sau pentru unul leave-in. Acesta ajută la hidratarea intensă a firului de păr. Mai apoi, așteaptă cel puțin 10-15 minute înainte de a pieptăna părul, până ce vârfurile sunt uscate în proporție de 80%. Folosește un prosop din microfibră, mai ales dacă ai părul creț sau ondulat pentru a absorbi excesul de apă, iar când te pui în pat, ai grijă ca lenjeria să fie din mătase pentru a reduce ruperea firului de păr.