Deodorantul este un produs indispensabil în zilele călduroase de vară, însă te-ai întrebat probabil nu o singură dată cât de sigur e să folosești acest produs de câteva ori pe zi, fără să-ți irite pielea. Pe scurt: îl poți aplica de cate ori dorești, cât timp nu-ți irită pielea. Iritarea pielii poate fi provocată de orice tip de deodorant, fie el clasic sau natural, însă formulele deo-stick conțin alcool și formaldehidă, un gaz incolor cu miros înțepător, care eliberează conservanți ce irită pielea.
„Orice ingredient poate irita pielea, însă cu cât ești expus la mai puține ingrediente, cu atât riscul de a suferi o reacție alergică este mai mic. Deodorantele clasice conțin mai multe ingrediente, ceea ce implică un risc mai mare de iritare a pielii”, a explicat Lisa Airan, medic dermatolog.
Chiar dacă descoperi un deodorant natural pe care îl adori, o combinație de ingrediente poate provoca probleme în zona sensibilă a axilelor.
„Multe deodorante naturale se bazează pe bicarbonatul de sodiu pentru a absorbi umezeala și a neutraliza mirosul, dar prea mult bicarbonat poate produce iritații”, a spus pentru MBG dermatologul Hadley King.
Aceasta a adăugat că bicarbonatul de sodiu are un pH scăzut, în timp ce pielea din zona axilelor are un nivel de aciditate mai ridicat, iar combinația între aceste două extreme poate provoca o reacție.
Formulele de deodorant pe bază de acid (precum soluțiile cu acid glicolic) nu sunt nici ele ferite de riscuri: acestea scad nivelul pH-ului pielii și o fac prea acidă ca să împiedice dezvoltarea bacteriilor care provoacă mirosul neplăcut, dar nu sunt potrivite pentru toate persoanele, mai ales dacă sunt aplicate de mai multe ori pe parcursul unei zile.
În concluzie, câtă vreme nu provoacă probleme, deodorantul poate fi aplicat în mai multe rânduri, dar trebuie să limitezi frecvența aplicărilor sau să optezi pentru un produs mai prietenos cu pielea ta dacă observi apariția iritațiilor.