Excesul de sebum este una dintre cele mai des întâlnite probleme ale tenului, care afectează undeva între 40% și 55% din populația Planetei. Provocările tenului gras sunt multiple: aspectul uleios, erupțiile acneice și chiar intoleranța față de anumite produse.
Cea din urmă se întâmplă deoarece persoanele cu ten gras tind să utilizeze produse astringente, care agresează tenul și, în loc să țină sub control producția de sebum, dau curs unor sensibilități ale pielii care necesită timp pentru reparare.
Află care este rutina potrivită pentru tenul gras pe timp de vară, atunci când producția de sebum este mult mai crescută, în așa fel încât să te bucuri de un aspect mat, fără iritație. Cel mai important lucru de luat în calcul este menținerea unei rutine de îngrijire a tenului gras, fără excepții, dimineața și seara, care să presupună următorii pași: curățare, tratament, hidratare și, ziua, protecție solară.
Primul pas: curățarea tenului dimineața și seara
Cel mai important pas, în orice rutină de îngrijire a tenului, este curățarea pielii. Când vine vorba de tenul gras, acesta tolerează foarte bine produsele de curățare, chiar și metoda de curățare în doi pași (curățare inițială cu un produs solubil în ulei și încă o curățare cu un produs solubil în apă), atât timp cât produsul ales nu conține surfactanți duri și substanțe astringente, precum alcool, care pot da curs iritației. Deși impresia inițială este de strângere a porilor și obținerea unui aspect de ten mat, acesta va reacționa ulterior, producând mai mult sebum și, chiar, generând erupții acneice.
Curățarea poate fi făcută cu același produs atât dimineața, cât și seara. Multe persoane obișnuiesc să își clătească, dimineața, tenul cu puțină apă rece, dar este important de reținut faptul că, pe timpul nopții, obișnuim să transpirăm și să secretăm mai mult sebum, așadar este bine de folosit un produs de curățare și în prima parte a zilei. Să nu uităm de particulele de praf din aer și de pe pernă, care se acumulează pe ten pe parcursul nopții, precum și de regenerarea celulară, un proces obișnuit pentru piele, prin care celulele moarte sunt îndepărtate, pentru a face loc celulelor noi. Pentru eliminarea temeinică a acestora, curățarea zilnică este esențială.
Optează pentru o apă micelară de calitate, pentru piele reactivă, care să curețe blând, dar eficient machiajul, precum și pentru un cleanser blând, pe care să îl folosești dimineața, seara după apă micelară sau oricând nu porți machiaj, preferabil din aceeași gamă. În materie de produse de curățare solubile în apă, poți alege, de asemenea, un gel exfoliant, pe bază de acizi BHA, care vor accelera procesul de eliminare a celulelor moarte de pe suprafața pielii și care acționează eficient împotriva infecțiilor din erupțiile acneice.
Al doilea pas: tratament și tonifiere, dimineața și seara
Tonifierea se poate face foarte simplu, fie pe baza unei loțiuni cu acid hialuronic și alte ingrediente umectante, pentru un plus de hidratare, fie cu un produs adresat excesului de sebum. Pe timp de vară, este de preferat să adresezi problema sebumului cu mai multă atenție, deoarece vara glandele sebacee tind să producă mult mai mult sebum ca de obicei. În acest sens, te poți orienta după o apă hidratantă cu ingrediente special destinate tenului gras, precum sulfatul de zinc sau extractul de arbore de ceai, care țin în frâu excesul de sebum, fără a deshidrata tenul.
Când vine vorba despre tratament, acizii sunt prietenii tăi. BHA sau acidul salicilic este o opțiune excelentă pentru tenul gras, dar și gama de acizi AHA poate fi la fel de bună, mai ales dacă suferi de sensibilitate a tenului. Optează pentru un produs pe bază de acid glicolic sau lactic pentru un ten luminos, dar fără exces de sebum.
Al treilea pas: hidratare, seara și dimineața
Hidratarea este esențială, indiferent de tipul de ten. Te ajută în repararea barierii naturale a pielii, în menținerea fermității și elasticității acesteia, precum și în atenuarea ridurilor. Ai putea avea impresia că un ten gras nu are nevoie de hidratare, dar există ingrediente benefice chiar și pentru acest tip de ten, iar diferența se va putea vedea chiar și după câteva utilizări.
Pentru tenul gras, pe timp de vară, hidratarea se poate face cu un produs tip gel sau mousse, cu ingredient blânde și emoliente, precum centella asiatica, acid hialuronic și ceramide. Pentru a evita riscul erupțiilor acneice pe timp de vară, alege un produs care să nu conțină uleiuri sau alte ingrediente ocluzive, să aibă o formula ușoară și să fie solubil în apă.
Al patrulea pas: protecție solară, dimineața
Crema cu protecție solară trebuie să fie un element indispensabil din rutina de îngrijire a pielii. Pe lângă faptul că te protejează de riscul cancerului de piele, crema cu protecție solară este esențială în menținerea tenului tânăr, lipsit de pete pigmentare și de alte pagube produse de efectele negative ale radiațiilor ultraviolete ale soarelui.
Pe timpul verii este cu atât mai important să nu omiți crema cu factor de protecție solară. Așadar, caută un produs cât mai lejer și ține cont de faptul că filtrele minerale nu sunt la fel de prietenoase cu tenul gras ca filtrele chimice. O altă regulă destul de simplu de urmat, când vine vorba de alegerea unei creme cu factor de protecție este: cu cât este mai vâscos și gras produsul, cu atât mai gras se va simți pe tenul tău.
Trucuri pentru menținerea aspectului de ten mat pe parcursul zilei
Pentru o reîmprospătare rapidă în timpul zilei, optează pentru hârtie matifiantă. Tot ce trebuie să faci este să aplici pelicula pe suprafețele încărcate de sebum și, odată îndepărtată, dispare și aspectul lucios. Ușor, simplu de folosit, și fără niciun risc pentru ten! Un alt lucru de care trebuie să ții cont este transpirația. Aceasta favorizează atât instalarea sebumului, cât și apariția erupțiilor cutanate.
Pentru a evita efectele neplăcute ale transpirației, ai grijă să îți speli fața cu un produs blând după fiecare sesiune de antrenament sau orice fel de efort fizic – chiar și după o plimbare lungă pe timp însorit.
Spălatul feței ajută atât la eliminarea transpirației, cât și a prafului, murdăriei și excesului de sebum acumulat peste zi sau pe parcursul antrenamentului. După ce ți-ai spălat tenul, aplică un produs de hidratare lejer sau o cremă cu protecție solară și ești gata.