Pe rețelele de socializare sunt distribuite în ultima vreme tot mai multe poze în care observăm o formă nouă și foarte ciudată a buzelor, care e la mare căutare printre fetele care își doresc să fie ”pe val” cu orice preț. Este vorba despre așa-numitul trend ”Buzele diavolului”, realizat cu ajutorul injectării acidului hialuronic pe conturul buzelor, în opt unghiuri simetrice.
Cosmetologul Alexandra Gont din Rusia atenționează că astfel de proceduri nu trebuie făcute la saloanele unor specialiști necalificați, pentru că pot apărea urmări grave. Gont a mai adăugat că persoanele alergice care își fac această formă a buzelor pot avea ulterior probleme cu imunitatea, iar în cazul în care procedura este făcută incorect, s-ar putea alege și cu cicatrici vizibile.
”Un medic profesionist nu ar face această procedură nici în ruptul capulu, pentru că scopul nostru, al cosmetologilor, este că promovăm simțul estetic și dragostea pentru frumos. Din păcate, există anumite persoane care nu au tangență cu medicina și fac bani din asta.”, a mai adăugat Alexandra Gont.