Fondul de ten ne ajută să facem pielea să arate practic ideal. Pentru aceasta nu trebuie decât să îl alegem corect. Și nu doar după culoare, ci și după textură. Aceasta trebuie să se potrivească tipului de piele.

Alegem corect fondul de ten

Tipurile de textură

Fondurile de ten sunt concepute pentru diferite tipuri de piele, de aceea se deosebesc după textură. Astfel, de exemplu, dacă pielea este afectată de cuperoză sau pete pigmentare, ea are nevoie de un fond de ten consistent, cu textură densă, pe bază de cremă. Doar un astfel de fond de ten poate masca aceste imperfecțiuni ale pielii.

Dacă pielea dumneavoastră nu are defecte vizibile și trebuie să ascundeți doar niște mici imperfecțiuni, aveți nevoie de un produs sub formă de creion sau stick. Ele se aplică punctat și ajută la mascarea defectelor de mici dimensiuni și puțin pronunțate.

Există și fonduri de ten lichide. Ele nu sunt destinate pentru acoperirea imperfecțiunilor. Ele doar hidratează pielea, o fac mai netedă, uniformă, îi îmbunătățesc nuanța și îi conferă un aspect îngrijit și stilat.

Există și creme ușor colorante. În primul rând, ele îngrijesc pielea, o hidratează, îndepărtează urmele oboselii, precum și o colorează puțin, conferindu-i o nuanță naturală plăcută. Aceste creme sunt destinate pentru machiajul ușor de zi cu zi.

Dacă aveți nevoie de un make-up rezistent, care să se păstreze pentru întreaga zi, alegeți creme de tip compact. Ele uniformizează pielea, îndepărtează strălucirea datorată grăsimii, îi conferă o nuanță plăcută. Dar acestea trebuie „fixate” obligatoriu cu ajutorul unui strat de pudră.

De asemenea, există pudre compacte cu componente pe bază de cremă – pudrele-cremă. Acestea sunt aplicate cu bureți umeziți, care permit distribuirea uniformă a pudrei-creme pe față, conferindu-i un aspect ideal.

Alegem corect fondul de ten

Cum să alegem fondul de ten potrivit după tipul pielii

  • Pielea uscată. Uscăciunea pielii demonstrează disfuncții ale funcției glandelor sebacee. Dacă pielea este permanent uscată, se descuamează, atunci stratul ei de protecție se subțiază foarte mult. Treptat aceasta conduce la apariția ridurilor mici și la accelerarea procesului de îmbătrânire. Pielea uscată are nevoie de hidratare suplimentară constantă. Pentru acest tip de piele cele mai potrivite sunt fondurile de ten pe bază grasă, cu o mare cantitate de substanțe hrănitoare și vitamine, în special A și E. Aceste creme trebuie aplicate în strat subțire. Ele hrănesc bine fața și previn descuamarea pielii.
  • Pielea grasă. Pielea grasă este caracterizată printr-o funcție sporită a glandelor sebacee, de aceea ea are nevoie de îndepărtarea strălucirii cauzate de grăsime. Pentru acest tip de piele, alegerea corectă a fondului de ten este foarte importantă. Alegeți creme care să nu înfunde porii. Optați pentru fondurile de ten care conțin uleiuri ușoare, care să protejeze împotriva înfundării porilor.
  • Pielea combinată. Pielea combinată este aproape că ideală. În acest caz strălucirea grasă poate să apară doar în zona T (centrul frunții, nasul, centrul bărbiei). În rest pielea este normală, fără probleme. Dacă aveți piele combinată, puteți folosi practic orice fond de ten. Alegerea lui se bazează doar pe efectele pe care vreți să le obțineți. Dacă vreți o acoperire mai bună, alegeți fondul de ten pe bază de cremă. Dacă doriți un efect ușor, folosiți creme colorante. De asemenea, potrivite sunt și pudrele-cremă.
  • Pielea cu probleme. În schimb acest tip de piele necesită o atenție specială. Ea este cea mai sensibilă, iar alegerea unui fond de ten potrivit este destul de dificilă. În primul rând, acesta trebuie să fie hipoalergenic. Pentru o piele cu probleme aveți nevoie de un fond de ten care nu înfundă porii, pentru a evita formarea punctelor negre sau chiar a acneei. De aceea trebuie să alegeți un produs suficient de dens, însă cu o textură ușoară. Și mai bine ar fi dacă acesta ar avea proprietăți antiinflamatoare și bactericide. Prin urmare, optați pentru fonduri de ten care conțin extracte de plante medicinale, de exemplu mușețel sau arbore de ceai.

Alegem corect fondul de ten

Un aspect important: un astfel de fond de ten nu trebuie aplicat sub ochi, acolo unde pielea este foarte subțire și sensibilă, pentru a evita iritațiile.

Deosebit de atent trebuie să alegeți fondul de ten pentru pielea predispusă spre alergii. Pentru a verifica alergenicitatea produsului, aplicați puțină cremă pe încheietura brațului sau a cotului. După câteva ore va deveni clar dacă vă provoacă sau nu alergie. Dacă locul aplicării nu s-a înroșit, nu s-a iritat și nu prezintă mâncărimi, înseamnă că produsul vi se potrivește și îl puteți cumpăra.

Alegerea fondului de ten după culoarea pielii

Dacă vreți să cumpărați un fond de ten, trebuie să mergeți la magazin doar pe timpul zilei. Alegerea nuanței cremei trebuie făcută la lumină naturală. Lumina artificială, chiar și cea cu efect de lumină de zi, modifică nuanțele produselor de cosmetică decorativă, de aceea seara există mai multe șanse să faceți o alegere greșită.

Pentru a alege cât mai corect nuanța, aplicați crema pe partea inferioară a pomeților, spre gât. Acolo este zona perfectă care vă arată dacă produsul vi se potrivește sau nu. Dacă linia se tranziție nu este vizibilă, înseamnă că ați ales bine nuanța fondului de ten.

Un alt aspect important: dacă produsul nu se întinde bine pe piele, lasă puncte sau cocoloașe, avem de a face cu o calitate inferioară și este mai bine să renunțăm la produs.

Stiliștii nu recomandă să cumpărați fonduri de ten cu nuanțe prea închise (culoarea bronzului), pentru că acestea ne îmbătrânesc vizual.

Alegem corect fondul de ten

Sursa