mamaplus

Cum să cureți cada ca să arate ca nouă, cu puțin efort și doar trei ingrediente?

0
//
15.01.2021

O cadă pătată va înrăutăţi aspectul întregii băi, însă în ciuda faptului că nu poţi menţine întotdeauna cada perfect curată, ai totuşi posibilitatea să o cureţi şi să o faci să arate ca nouă. Pe lângă curăţarea periodică, trebuie să ştii că orice cadă are nevoie de o curăţare intensivă, de preferat cu produse profesionale, în funcţie şi de gravitatea petelor existente. Între timp însă, petele prezente pe suprafaţă căzii pot fi îndepărtate, foarte simplu, cu ajutorul unor ingrediente din casa ta.

Bicarbonatul de sodiu

Petele vechi prezente pe cadă pot fi îndepărtate cu uşurinţă cu ajutorul bicarbonatului alimentar. Amestecă o parte bicarbonat cu o parte peroxid de hidrogen, aplică soluţia rezultată pe cadă şi lasă să acţioneze timp de 40 de minute, după care şterge cu o cârpă moale. Dacă întreaga cadă este pătată, ar fi bine să adaugi o cantitate mai mare de soluţie într-un tub cu pulverizator şi să o imprăştii apoi pe toată suprafaţă căzii. La final, cada se clăteşte cu apă caldă din belşug.

Oțet

Umple cada cu apă fierbinte şi adaugă în ea 3 litri de oțet şi 4 plicuri de bicarbonat de sodiu. Lasă cada în acest fel timp de 3-4 ore, după care lasă apa să se scurgă şi şterge bine cu un burete înmuiat în detergent de vase sau chiar de rufe. Vei vedea cum cada va fi mai curată şi mai albă ca niciodată. În plus, oțetul dezinfectează, iar în aceste câteva ore ea va fi perfect curată şi dezinfectată.

Dacă nu te încântă varianta în care trebuie să umpli cada cu apă fierbinte, poți pulveriza cantități mari de oțet pe suprafața căzii, dar nu înainte de a pune capacul pentru a evita ca acesta să se scurgă, după care se spală cu o cârpă şi apă caldă.

De asemenea, este recomandat să ţii în baie un tub cu pulverizator plin cu oțet şi să împrăştii soluţia pe cadă, după fiecare utilizare. Este adevărat că mirosul este destul de înţepător, însă poţi fii sigură că în aer nu vor mai exista bacterii, iar mucegaiul nu va avea nicio şansă.

Înălbitor de rufe

Ai încercat vreodată acest truc? Femeile cu experiență spun că funcționează garantat, iar cada arată ca nouă în doar câteva minute. Înălbitorul de rufe este un produs pe care îl găsești în aproape orice gospodărie, iar efectul este cel așteptat. Nu trebuie decât să umezești puțin pereții căzii și să pulverizezi soluția, distribuind-o uniform pe întreaga suprafață. Așteaptă 10-15 minute ca să acționeze și spală casa așa cum o faci în mod obișnuit.