Oricâte deodorante scumpe și bune folosim, tricourile albe de vară capătă petele galbene la subraț care nu se mai curăță nici dacă folosim clor. Acestea se accentuează în timp, de multe ori chiar de la parfumurile folosite. Poți folosi bicarbonat sau suc de lămâie să cureți petele galbene de la subraț când speli rufele albe, dar acestea au efect doar pentru o perioadă scurtă. La fel și înălbitorul de rufe. După folosire, tricourile sau bluzele par mai albe, dar în câteva săptămâni petele de la subraț se văd din nou.
O soluție mult mai bună este să le previi! Urmărește clipul nostru și vezi ce simplu este! Vei descoperi o soluție simplă, extrem de ieftină și foarte bună pentru sănătatea ta.
De îndată ce îți cumperi un nou tricou alb imaculat, îl speli și îl calci. Chiar de la prima călcare, este bine să presari puțin bicarbonat la subraț și să calci tricoul în mod obișnuit. Bicarbonatul intră în țesătură și absoarbe transpirația, previne îngălbenirea materialul și menține tricoul mai uscat și mai alb.
Este o soluție simplă și ieftină, prin care poți preveni petele galbene care apar la toate tricourile albe după câteva purtări în timpul verii. De multe ori, aceste pete galbene sunt accentuate chiar de antiperspirantul pe care îl folosești pentru a transpira cât mai puțin în zilele caniculare.