Cu trei ani și jumătate în urmă a născut prematur un copilaș, iar de atunci viața ei a luat o altă întorsătură. Experiența era de la sine dură, însă lipsa de informație și atitudinea cadrului medical au transformat-o în una si mai dificilă. Tocmai din acest motiv, Aza Onica, eroina de astăzi, a hotărât să deschidă o Asociație pentru ai ajuta pe cei cu experiență similară.
„A fost o perioadă dură pentru mine. În primul rând, din cauza lipsei de informație, de comunicare a doctorilor. Nu există acea cultură la noi de a vorbi cu pacienții, astfel încât să nu-i frustreze. În acele momente, starea emoțională a mamei este vulnerabilă, însă nu dau dovadă de empatie. Nu generalizez. Îi înțeleg și pe ei. Lucrează mult și sunt obosiți. Sunt salariați la fel ca și ceilalți medici, dar cei care se ocupă de copiii născuți prematuri fac un lucru enorm.”
Deși Aza trebuia să mai stea în spital până când copilul născut avea să cântărească două kilograme, nu a mai suportat starea emoțională de acolo și a hotărât pe propria răspundere să meargă acasă. Astfel copilului i-a fost scoasă sonda gastrică, tubul care este trecut prin guriță în stomac, și a fost atașat la sânul mamei.
„Ajunși acasă l-am pus la sân. Am fost surprinsă de faptul, că deși cântărea puțin a reușit să ia pieptul. Laptele matern a fost ca o minune. La scurt timp am adunat masa necesară pentru acea periodă.”
Citește continuarea pe ninacotorobaiblog.wordpress.com
