Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată prin lectură

Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată prin lectură

-
//
08.04.2016

700 de cărţi adunate în cadrul campaniei „Împarte o carte, Împarte sănătate”, organizată de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au ajuns de Ziua Mondială a Sănătăţii la copiii internaţi în Clinica „Emilian Coţaga” a IMSP Institutul Mamei şi Copilului, transmite IPN.

Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată prin lectură

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor campaniei, fiecare dintre cei circa 100 de copii spitalizaţi au primit câte o carte de poveşti sau poezii, precum şi cărţi de colorat şi creioane, iar cei mai mari s-au ales cu povestiri şi romane. O parte din donaţii a fost plasată în mini-bibliotecile secţiilor, ca să fie accesibile pentru toţi doritorii.

Un moment aparte a fost „Ora de lectură”, în care Anastasia Moscalu, studentă în anul II la specialitatea Medicină generală, le-a citit copiilor poveşti. „Am văzut că erau foarte încântaţi când le citeam „Broasca călătoare”, a fost destul de interesant. Erau atenţi, părinţii la fel”, a spus tânăra, care nu este la prima experienţă de acest fel. Anterior, a fost voluntar la un centru de plasament, unde, în fiecare weekend, ajuta copiii să-şi facă temele, iar celor mai mici le citea poveşti.

Maria Capcelea, asistenta-şefă a Secţiei otorinolaringologie, a salutat iniţiativa ca fiind binevenită, care a bucurat micii pacienţi. „Copiii vin la noi la intervenţii chirurgicale şi sunt cam supăraţi, stresaţi. Azi le-aţi făcut o bucurie foarte mare. Toţi copiii au cărţulii – o să citească, o să se bucurie, o să se uite la desene”, adăugat asistenta.

Campania s-a desfăşurat între 15 februarie şi 1 aprilie curent, perioadă în care atât membrii comunităţii universitare, cât şi persoane din afara instituţiei au venit cu donaţii. Elevii de la Liceul Teoretic „Dacia” din capitală au venit cu o contribuţie de peste 180 de cărţi.

„Împarte o carte, Împarte sănătate” a fost lansată în 2014 de Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice a USMF „Nicolae Testemiţanu”, când au fost adunate cărţi pentru copiii internaţi la Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco”. În acest an, acţiunea a fost realizată în colaborare cu Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină. Spre deosebire de prima ediţie, de această dată au fost create mai multe puncte de colectare. În plus, în fiecare cămin al USMF „Nicolae Testemiţanu”, studenţii au colectat maculatură, iar din banii obţinuţi au fost procurate cărţi.

Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată anual în data de 7 aprilie, inclusiv la USMF „Nicolae Testemiţanu” care, în acest an, a promovat sănătatea prin lectură.

Sursa: www.ipn.md