Zeci de profesori vin zilnic și predau lecții copiilor bolnavi de cancer, în timp ce micii pacienți duc o luptă contra cronometru. Și pentru că, în timp ce se află spital, le este tare dor de colegi și de învățători, de orele de matematică și de română, dar și de toată viața de odinioară, copiii au parte de comunicare ca la școală, unde pot să uite, măcar pentru câteva clipe, de venele arse, durere și anxietate.
Fiecare copil internat în secția pediatrică și hematologică a Institutului Oncologic este inclus într-un program individual de pregătire, iar profesorii lucrează cu copiii, în funcție de tratament și starea lor fizică. Printre profesori, este și Marina Casap, care predă de aproape 10 ani în cadrul Centrului Educațional pentru Copiii bolnavi de Cancer. Spune că, în fiecare zi, se înarmează cu mult curaj și vine să-i învețe pe copiii de aici.
„Lucrez în școală de la fondarea ei, din 2013. Am intrat și când am venit copiii, credeam că n-am să pot vorbi cu ei, n-am să pot face lecții, pentru că ei sufereau. A fost un moment crucial în care trebuia să decid, dacă mai rămân sau plec. Și am rămas... ”, mărturisește Marina Casap.
Doamna Marina Casap spune că, pe lângă faptul că predă limba și literatura română, și ea învață, zilnic, lecții de viață și de curaj de la discipolii săi. Iar starea de spirit a copiilor ce duc o luptă contra cronometru este ceva de nedescris. Mai mult, profesoara este solidară cu fetele internate și mereu își tunde părul scurt, pentru a le încuraja.
„Asta mă învață copiii, cred că: să fiu mai bună. Copiii aceștia au o inimă mai diferită de a celorlalți și suferința îi nobilează. Am încercat să le susțin, să fiu solidară cu ei și am început să mă tund foarte scurt, acum la mine se numește frezură crescută, e lung părul. Le spuneam: Uitați-vă, eu sunt cu părul scurt ca și voi, nu vă sfiiți de faptul acesta, sunteți frumoase”, a mai subliniat profesoara.
La nivel mondial, în fiecare an, circa 400 de mii de copii se îmbolnăvesc de cancer. Potrivit datelor statistice, în prezent, în țara noastră, aproximativ 450 de copii suferă de cancer.