mamaplus

Zeci de locuitori ai Chișinăului au fost amendați pentru refuzul de a purta masca în stradă

-
//
26.11.2020

Zeci de persoane au fost documentate de către poliţie pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a infecţiei de COVID-19, în urma verificărilor ce au fost efectuate de către oamenii legii în unităţile comerciale, pieţele, dar şi spaţiile publice din municipiul Chişinău. Despre acest lucru s-a comunicat în cadrul unui briefing de presă privind evoluţia virusului COVID-19 în Republica Moldova.

„Am documentat şi am constatat peste 216 cazuri de încălcări. În privinţa persoanelor aflate în parcuri, în special în grupuri mai mari de trei persoane, persoane cu vârsta de peste 63 de ani, au fost admise 53 de abateri. Vorbim şi de 93 de persoane care nu purtau măşti de protecţie în spaţiile deschise din capitală, în special, în zonele mai aglomerate, a declarat şeful adjunct al IGP Marin Maxian.

Potrivit şefului adjunct al IPG, peste 70 de abateri au fost înregistrate în cazul cetăţenilor care nu au respectat regulile de protecţie în spaţiile deschise de agrement precum terase, foişoare. Poliţia a documentat mai multe cazuri şi în unităţile comerciale, dar şi pieţele agro-alimentare, unde cu procese contravenţionale s-au ales atât comercianţii, cât şi vizitatorii.

“În unităţile comerciale verificate au fost depistate peste 200 de încălcări, unde au fost iniţiate proceduri contravenţionale. În privinţa vânzătorilor care activau fără mască, mănuşi, nu se asigura distanţarea socială, au fost ponite 105 proceduri contravenţionale, iar în privinţa vizitatorilor unităţilor de comerţ – 128 de proceduri contravenţionale. În pieţe comerciale au fost depistate 134 de încălcări. Este un lucru alarmant, comercianţii pun accentul pe profit şi nu se îngrijesc de sănătatea cetăţenilor. O situaţie alarmantă este şi în cazurile localurilor de agrement, unde, doar în trei zile, în zonele de agrement au fost depistate peste 106 încălcări. Nici în lăcaşurile de cult situaţia nu este îmbucurătoare, astfel din cele peste 1382 lăcaşuri de cult, în 75 – slujbele s-au desfăşurat în interior aglomerat, spaţii mici, cu nerepectarea măsurilor de protecţie”, a spus el.

Potrivit şefului adjunct al IPG, aproape 10 mii de persoane ce se aflau în autoizolare au fost monitorizate de poliţie. În cazul a 75 de persoane care se aflau în autoizolare au fost pornite procedurile contravenţionale şi riscă amenzi.

“Au fost efectuate controale inopinate la 112 obiecte şi instituţii, vorbim de instituţii de educaţie şi învăţământ, instituţii medicale, frizerii, farmacii. Au fost depistate la 17 instituţii neconformităţi: neefectuarea triajului medical şi termometrie a angajaţilor, personalul activează fără echipament de protecţie, s-a constat portul neconform al măştilor de protecţie. în rezultatul controalelor au fost perfectae 15 procese verbale de contravenţie”, au spus reprrezentanţii ANSP.

“Inspectorii ANSA au fost verificate 265 de unităţi comerciale, magazine alimentare, depozite, unităţi de procesare, unităţi de alimentaţie publică, pieţe agro-alimentare. În urma verificărilor au fost depiste mai multe neconformităţi. Pieţele agro-alimentare, în contiuare, fac parte din sectoarele unde nu sunt respectate măsurile de protecţie aprobate de Comisia Naţională de Sănătate Publică. În 34 de uităţi ce au fot inpectate s-au întocmit patru procese verbale”, a spus Oleg Lişcenco, director general adjunct ANSA.