Se pare că toamna își intră în drepturi de-a binelea, iar de acum înainte vom avea nevoie de haine mai călduroase pe tot parcursul zilei.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în această săptămână, vremea se răcește brusc.
Sinopticienii spun că un val de aer polar se îndreaptă din nordul continentului spre regiunile din Europa Centrală și de Est. Acesta se va face simțit începând cu noaptea de miercuri spre joi.
Termometrele nu vor indica mai mult de 16 – 20 de grade Celsius ziua și între 6 și 9 grade noaptea.
Mai mult, spre sfârșitul acestei săptămâni vom avea parte și de precipitații în majoritatea regiunilor țării.
Sursa: regional.md