mamaplus

Violenţa în familie: MAI îndeamnă femeile să-i denunțe pe agresori

-
//
18.12.2023

Violenţa economică şi cea psihologică sunt forme ale violenţei în familie, care în ţara noastră sunt mai puţin percepute ca fiind tipuri de abuz. Pentru a sensibiliza societatea şi a încuraja raportarea acestor cazuri, Ministerul Afacerilor Interne lansează cel de-al treilea spot social cu un mesaj adresat direct victimelor violenţei economice şi psihologice în familie.

mamaplus

Astfel, prin vocea unei actriţe a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, este relatată istoria reală a unei profesoare de 47 de ani, din ţara noastră, cheltuielile căreia sunt controlate de soț, transmite Știri.md.

„Am 47 de ani și sunt profesoară. Sunt căsătorită de 20 de ani. Soțul mereu mi-a verificat cumpărăturile și portmoneul. Zilnic trebuia să îi explic de ce mi-am cumpărat o cafea sau o chiflă, din banii munciți de mine. Într-o seară pregăteam cina, când a venit și mi-a cerut bani să cumpere anvelope. I-am spus că nu mai am, pentru că mi-am cumpărat o haină de iarnă. S-a înfuriat, a strigat la mine, a luat portmoneul și a plecat să verifice câți bani mai am pe card. Nu m-am gândit niciodată că așa ceva poate exista în familie, să fiu atât de nefericită și torturată psihologic în propria casă”, povestește protagonista.

Prin intermediul acestei istorii informăm societatea despre faptul că, controlul deplin al banilor, impus de partenerul de viaţă, este o formă a violenţei în familie care nu trebuie tolerată, ci raportată.

„Nu ești singură! Nu este vina ta! Apelează oricând după ajutor! Suntem alături, pentru că siguranța și viața ta contează. Sună la orice oră la 112 sau la telefonul de încredere 0 8008 8008. La Centrul de Justiție Familială vei fi ajutată și protejată de polițiști, medici, psihologi și alți specialiști calificați, care te vor consulta gratuit și vor fi alături de tine pe toată durata procesului de asistență și protecție. Știm prin ce treci și te vom ajuta să depășești aceste momente grele. Ai încredere în puterea ta”, se arată în mesajul MAI.

În primele 10 luni ale anului 2023, în R. Moldova au fost inițiate 103 cauze penale, urmare a acțiunilor de violență psihologică în familie, dintre care 15 cazuri au fost calificate drept izolare, intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului personal asupra victimei, fapte care reprezintă infracțiuni, potrivit Codului Penal al Republicii Moldova.

Prin intermediul acestei campanii și a spoturilor sociale lansate, Centrul de Justiție Familială (CJF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne își propune să încurajeze femeile supuse violenței în familie să apeleze cu încredere la autorități și să le asigure că vor fi ajutate, consiliate şi însoţite, absolut gratuit, pe toată durata procesului penal.

Echipa Centrului de Justiție Familială este una multidisciplinară, formată din poliţişti, medici, asistenţi sociali, psihologi, jurişti și membri ai unor organizații neguvernamentale specializate în sprijinirea victimelor violenței în familie.

Centrul de Justiție Familială asigură accesul imediat al victimelor violenței fizice în familie, psihologice sau a infracțiunilor privind viața sexuală la servicii urgente și specializate într-un singur sediu, persoanele fiind consultate de experți legiști, juriști, psihologi și medici. Acolo sunt evaluate riscurile și identificate necesitățile victimelor, acestea fiind referite către servicii de reabilitare de lungă durată.

Specialiştii CJF însoţesc victima pe toată durata procesului de protecţie, iar serviciile medicale şi juridice acordate sunt gratuite. Identitatea victimelor care cer ajutorul Centrului de Justiţie Familială este păstrată în anonimat, iar adresa CJF nu se face publică, pentru a fi asigurată absolut protecția victimelor.

Victimele violenței în familie pot cere ajutorul Centrului de Justiție Familială prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 sau la telefonul de încredere: 08008 8008.