mamaplus

Violatorul unui copil de nouă ani, condamnat la 23 de ani de închisoare

-
//
18.01.2024

Un tânăr de 20 de ani a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani.

mamaplus

Acesta a fost pedepsit sub formă de închisoare pe un termen de 23 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, însă procurorii au solicitat aplicarea detenției pe viață, transmite Știri.md. 

Motivul principal pentru solicitarea unei asemenea pedepse, inclusiv în prima instanță, rezidă în faptul că inculpatul a fost deja condamnat anterior pentru o infracțiune de abuz sexual comis, la fel, împotriva unei persoane minore, executând, pentru această faptă, pedeapsa cu închisoarea, însă nu s-a observat nicio îmbunătățire în comportamentul său. Acest aspect constituie o preocupare majoră pentru sistemul procuraturii, care încearcă să descurajeze recidiva și să protejeze societatea împotriva persoanelor care prezintă un risc crescut de a comite noi infracțiuni.

Totul s-a întâmplat pe data de 15 iulie 2023, aproximativ la ora 20:30. Acesta s-a apropiat de un băiat de nouă ani, care se afla la joacă cu alți copii în stradă, și sub pretextul că îi va oferi un cadou, i-a propus să-l urmeze la domiciliul său. După ce copilul a intrat în ograda inculpatului, ultimul l-a îmbrâncit și l-a impus să intre în casă. Imediat, făptașul a încuiat ușa, iar la solicitările copilului de a pleca, l-a amenințat cu aplicarea violenței. Ulterior, l-a imobilizat și a întreținut un act sexual neconsimțit.

Toate acțiunile au durat aproximativ 30 de minute, până în momentul în care la domiciliul respectiv a intervenit o rudă apropiată a minorului, care prin forțarea unui geam a reușit să intre în casa inculpatului și să elibereze copilul.

Inculpatul a refuzat să facă declarații pe marginea cazului.

În privința acestuia a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv.