mamaplus

Vindea droguri de mânâ cu copilul său de doi ani și îl „împrumuta” și altor complici pentru deghizare

-
//
28.08.2023

Oamenii legii anunță reținerea unui membru al organizației criminale „Chitaeț” suspectat de distribuirea drogurilor. În acest scop, bărbatul își folosea copilul de doi ani, iar la necesitatea îl încredința pentru deghizare altor complici, care urmau să ridice drogurile din diferite locații ascunse (în parcuri, scuaruri, fâșii forestiere). Deseori, suspectul era însoțit de concubină, care urmează și ea să fie audiată, în calitate de bănuită.

mamaplus

Acțiunile penale au fost desfășurate de Ofițerii Direcției pentru combaterea criminalității organizate și Direcției urmărire penală a INI sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

„Reținerea autorității criminale a avut loc într-o benzinărie, după care au urmat percheziționarea automobilului și domiciliului acestuia, de unde au fost ridicate droguri ce urmează să fie supuse expertizării, accesorii pentru vânzarea lor, precum și un revolver fabricat în Ucraina, deținut ilegal”, notează oamenii legii.

Bărbatul de 43 de ani a fost plasat în arest preventiv pe 30 de zile, pentru continuarea investigațiilor, în vederea trimiterii dosarului în judecată. 

„Actualmente, Curtea de Apel Chișinău examinează și activitatea lui în organizația criminală „Machena.” Anterior, bărbatul a fost deținut începând din 2007, diferite perioade pentru circa 10 ani, inclusiv pentru trafic de droguri. Perioada în care a fost deținut în Penitenciarul nr. 13, acesta avea și rol de „supraveghetor” în acea locație din partea organizației criminale „Chitaeț”, în 2017-2019, precum și de responsabil de haznaua organizației”, menționează oamenii legii, în comunicat.