Video cu cererea neobișnuită în căsătorie a devenit hit pe YouTube

Video cu cererea neobișnuită în căsătorie a devenit hit pe YouTube

-
//
27.05.2014

A călătorit timp de patru ani în 26 de ţări ca să pregătească cererea în căsătorie perfectă, iar rezultatul a fost pe măsură. Este vorba despre un tânăr din Statele Unite ale Americii, care a ştiut de la prima întâlnire că cea pe care tocmai a cunoscut-o este femeia visurilor sale. El a început chiar de atunci pregătirile pentru ziua în care îi va cere mâna.

Jack Hyer şi Rebecca Strellnauer s-au cunoscut la Universitatea din Montana, iar pentru Jack a fost dragoste la prima vedere. În ultimii patru ani, el a înregistrat în fiecare ţară pe care a vizitat-o câte o secvenţă în care interpretează melodia "I’m Gonna Be", lansată în anii 80 de trupa The Proclaimers. La sfârşit, a montat înregistrările într-un clip adresat iubitei sale, pe care i l-a arătat în ziua în care cei doi au absolvit facultatea. La final, i-a adresat marea întrebare care l-a măcinat în ultmii ani.

Reacţia fetei a fost pe măsură. Ea a izbucnit în lacrimi şi a acceptat să-i devină soţie.

Sursa: publika.md