Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie! Iubitul vedetei i-a făcut o surpriză de proporții în Paris, după momentele de coșmar pe care le-a trăit. Dacă la început vorbea despre el ca fiind doar un prieten, iar mai apoi un proaspăt iubit, se pare că acum cei doi sunt pregătiți să ducă relația la un alt nivel, scrie spynews.ro.
La puțin timp după ce s-a afișat pentru prima dată alături de iubitul ei la un eveniment monden, Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Se pare că iubitul ei este un bărbat romantic, deoarece a așteptat până la vacanța în Paris ca să facă pasul cel mare.
Așa cum era de așteptat, influencerul a spus ”Da”, astfel că se pregătește pentru cel mai important eveniment din viața ei.
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie în Paris
Chiar dacă este urmărită de peste 500.000 de oameni pe Instagram și are o comunitate uriașă pe rețelele de socializare, Valerie Lungu a fost rezervată atunci când a vorbit despre viața ei amoroasă.
Însă, în cele din urmă s-a dovedit că cel despre care spunea că este doar un prieten foarte bun, este chiar actualul ei iubit.
Cei doi au plecat într-o vacanță romantică în capitala iubirii, unde acesta a profitat de moment și a cerut-o în căsătorie.
Se pare că a fost un moment spontan, deoarece i-a dat inelul lui, care îi era vizibil prea mare. Însă, Valerie Lungu s-a conformat condițiilor și l-a pus pe două degete, iar fericirea și emoțiile de pe chipul ei nu au putut fi trecute cu vederea.
”A spus da!”, a scris iubitul ei, pe Instagram, după ce a publicat o fotografie cu inelul.
Influencerul a trăit momente de coșmar
Înainte să trăiască unul dintre cele mai speciale momente din viața ei, Valerie Lungu a trecut prin clipe de coșmar în Paris. În urmă cu doar două zile, cineva i-a furat telefonul, iar cel care a anunțat pe toată lumea a fost chiar iubitul ei, printr-o postare pe contul său de Instagram.
După o zi plină, cu fotografii frumoase și videoclipuri din vacanță, influencerul s-a trezit fără telefon, iar acest lucru a întristat-o. Însă, norocul a fost că are un iubit care are grijă de fericirea ei, astfel că i-a cumpărat un buchet de flori ca să îi vadă, din nou, zâmbetul pe buze.