Vloggerița și modelul Valeria Fainescu a devenit mamă pentru a doua oară în dimineața zilei de 7 martie și a născut un băiețel perfect sănătos. Chiar dacă spune că și-a dorit inițial să-și bombardeze urmăritorii de pe Instagram cu multe stories în care să descrie cu lux de amănunte experiența nașterii celui de-al doilea copil, se pare că planurile s-au cam schimbat în momentul în care au început contracțiile.
”Ieri am venit acasă și desigur că toată atenția și toată dragostea i-am acordat-o Victoriței, pentru că am lipsit o zi din viața ei și asta s-a simțit foarte mult.”, spune proaspăta mămică.
Totodată, Valeria le-a promis admiratorilor săi că va publica în curând un video în care va arăta absolut tot ce s-a întâmplat în sala de nașteri, emoțiile și experiența ei personală.
Menționăm că Valeria Fainescu a anunțat cu lacrimi în fericire că este însărcinată pentru a doua oară în luna decembrie a anului trecut. Ea mai are o fiică în vârstă de un an și 10 luni.