mamaplus

Unul dintre membrii trupei Backstreet Boys va deveni tătic pentru a treia oară

-
//
14.01.2021

În cea mai recentă ediție a revistei People, unul dintre membrii celebrei trupe Backstreet Boys a făcut un anunț foarte frumos. Nick Carter (40 de ani) și soția sa Lauren Kitt (37 de ani) vor deveni părinți pentru a treia oară, iar noutatea i-a luat prin surprindere, pentru că în ultimii ani Lauren a avut câteva pierderi de sarcină și și-a luat gândul că va putea deveni din nou mamă.

”Ne-am împăcat cu gândul că vom fi mereu părinții a doi copii, iar vestea sarcinii a fost o surpriză pentru noi. Nu am știut că sunt însărcinată până la termenul de 5 luni și jumătate. Nu am avut anumite simptome caracteristice și nimic nu-mi sugera că voi deveni în curând mamă. La un moment dat am simțit cum se mișcă ceva în interiorul meu și i-am zis lui Nick: ”Ceva nu este în regulă. Trebuie să merg urgent la medic.” Eu nu puteam să mai am copii și prin urmare nici nu puteam presupune că sunt însărcinată”, povestește soția solistului Backstreet Boys.

mamaplus

Mai mult, Lauren a mărturisit că inițial s-a speriat și a crezut că ar fi vorba despre o tumoare, iar câteva luni mai devreme a discutat cu soțul său despre posibilitatea de a apela la o mamă surogat pentru a concepe al treilea copil.  

”Luând în considerare tot ce i-a oferit lumii anul 2020, am luat vestea asta ca pe o binecuvântare. Îi iubim mult pe copiii noștri și ne mândrim cu faptul că reușim să fim părinți exemplari.”, a mai adăugat Nick Carter.

mamaplus

Reamintim că în anul 2018, Lauren Kitt a recunoscut că a pierdut o fetiță în urma unui avort spontan. Ulterior, au urmat și alte pierderi de sarcină, iar acest lucru a avut o influență negativă asupra stării psihice a femeii. Chiar și așa, ea spune că a însușit o lecție importantă în urma acestor experiențe traumatizante: ”Atunci când pierzi o sarcină, nu este vina ta ci a destinului.”