Cei cinci copii, implicați în accidentul grav din satul Codreanca, raionul Strășeni, rămân în continuare internați în cadrul Institutului Mamei și Copilului din municipiul Chișinău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, patru dintre copii sunt în prezent în Secția ortopedie, iar unul e în reanimare, transmite realitatea.md.
„Starea a doi pacienți din Secția reanimare de nouă și 10 ani s-a îmbunătățit și au fost transferați în Secția ortopedie. În reanimare mai rămâne un pacient de șapte ani”, a declarat Maxim Cazacu.
De asemenea, acesta a menționat că viața copiilor internați în secția ortopedie se află în afara oricărui pericol. Tot el susține că trei dintre cinci minori au suferit intervenții de repoziție a femurului (n.r. - o ruptură a osului coapsei).
Cât despre starea copilului de șapte ani, Maxim Cazacu a spus că există o tendință pozitivă a stării de sănătate. Așadar, dacă starea va avea aceeași dinamică pozitivă, urmează transferul pacientului în cadrul unei secții clinice obișnuite.
Deocamdată, medicii nu iau în calcul externarea pacienților minori.