Copiii din diaspora vor putea să citească mai mult în limba română. Asta datorită unei iniţiative menite să consolideze şi să dezvolte identitatea românească nu doar în Republica Moldova, dar şi peste hotare. Peste 500 de cărţi au fost adunate de studenţi, lectori şi asociaţii obşteşti la Universitatea de Stat din Moldova. Acestea urmează să ajungă în centrele educaţionale din Europa pentru ca cei mici aflaţi departe de ţară să poată citi istorie, literatură sau poveşti tradiţionale româneşti.
„Este o iniţiativă foarte frumoasă care întăreşte aceste punţi între Republica Moldova şi diaspora. Noi am venit cu o donaţie de cărţi cu specific istoric, care sperăm să îi apropie pe copii de istoria românilor”, spune Igor Bercu, decan, Facultatea de Istorie şi Filosofie, USM, transmite tvrmoldova.md.
„Noi, cei de acasă, avem datoria să transmitem şi să promovăm tradiţiile, în raport şi cu cei care sunt departe de casă, dar care sunt ai noştri şi această campanie tocmai vine să facă acest lucru”, menionează Georgeta Stepanov, prorector pentru activitate științifică, USM.
„Toţi ne dorim într-un spirit românesc să fie educată generaţia noastră, nu numai aici acasă ci şi în diasporă. Am venit şi eu personal cu două cărţi care sunt exact în temă – „România în perioada”, „Unirea de la Alba Iulia”, care sper că vor fi utile pentru copiii noştri”, precizează Igor Şarov, rector, USM.
Au adus zeci de cărţi şi studenţii de la mai multe facultăţi. Ei spun că poveştile româneşti trebuie citite şi cunoscute nu doar de copiii din Republica Moldova, dar şi de cei care, de multă vreme, sunt stabiliţi în străinătate.
„Împreună cu studenţii de la Facultatea de Drept, şi ţin să mulţumesc aici Departamentului de Drept public, care a venit cu o contribuţie frumoasă, un lot de aproape 200 de cărţi pentru aceşti copii”, spune Lia Butucel, membru, Asociaţia „Tinerii Acasă".
Iniţiativa a apărut pentru că tot mai mulți copii şi tineri, provenind din Republica Moldova, se află peste hotare, unde accesul la cărți în limba română e limitat, spun organizatorii campaniei.
„Acest proiect este în parteneriat cu Biroul Relaţii cu Diaspora. De aceea, în urma discuţiilor, am solicitat de la dumnealor o listă de centre educaţionale şi asociaţii culturale din Diasporă. Dumnealor urmează să ne ofere în jur de 30 de centre”, a adăugat Alina Slobodaniuc, preşedinte, Asociaţia „Tinerii Acasă”.
Colecta de cărţi durează până luni, 15 decembrie.