mamaplus

Un tată si-a ucis cei trei copii, după ce s-a jucat cu ei și i-a dus la culcare

0
//
27.09.2021

Fără focuri de armă, fără fum sau miros de praf de pușcă, fără țipete sau vărsare de sânge. Nimeni nu a auzit nimic. Harald Kopitz, în vârstă de 56 de ani, un om de afaceri austriac, și-a strangulat cei trei copii, într-o triplă crimă care a îngrozit Croația. Drama a început la o oră după miezul nopții, atunci când poliția din Zagreb a primit o informație legată de o postare făcută pe Facebook de Kopitz, în care bărbatul își lua rămas bun.

În jurul orei 2 noaptea, agenții au descins în apartamentul de lux al bărbatului, aflat în cartierul Mlini din Zagreb, și au descoperit una dintre cele mai monstruoase crime produse în această zonă, în ultimele decenii.

Harald s-a jucat cu cei trei copii - o fată și un băiețel de 7 ani, gemeni, și frățiorul lor de numai 4 anișori - le-a gătit micuților cina, apoi i-a dus la culcare. Cei patru s-au jucat mai mult timp decât de obicei, astfel că era aproape de miezul nopții atunci când copiii au adormit. Au început un vis din care nu s-au trezit niciodată. Când a fost convins că niciunul dintre cei trei copii nu mai respiră, austriacul a încercat să se sinucidă.

Bărbatul le-a declarat, ulterior, polițiștilor că a înghițit un cocktail de diferite pastile combinate cu alcool. Și-a pierdut cunoștința, a căzut pe podea, iar următorul lucru pe care l-a văzut au fost fețele ofițerilor veniți la apartament.

Tripla crimă a fost premeditată

Sâmbătă, la scurt timp după miezul nopții, austriacul în vârstă de 56 de ani postase pe Facebook și Instagram o scrisoare de adio.

"La revedere tuturor, plec pentru că nu mai pot. Iubirea vieții mele m-a părăsit pentru că fosta mea soție a fost foarte rea cu ea și nu am bani. Tot ce am încercat în ultimul an și jumătate a fost un eșec, nici măcar frații din loja masonică nu m-au putut ajuta, nici măcar nu mi-au răspuns la apeluri. Doar prietenii mei Manfred, Roland și fratele Helmut m-au ajutat cât au putut. Acum am ajuns la final. Deci, la revedere", a scris omul de afaceri austriac pe rețelele de socializare.

Mesajul a fost observat de unul dintre cunoscuții bărbatului, care a alertat imediat autoritățile. Din păcate, când au ajuns agenții la apartament, era prea târziu.

Un polițist care condus ancheta a declarat că scena care l-a întâmpinat când a intrat în casă a fost cel mai trist lucru pe care l-a trăit în lunga sa carieră. Departamentul de poliție din Zagreb a anunțat că toți agenții care au intervenit la locul crimei vor primi asistență psihologică profesională.

La scurt timp după sosirea polițiștilor, la fața locului au ajuns și medicii, care l-au transportat pe criminal la spital. Pentru cei trei copilași nu s-a mai putut face nimic, fiind declarați decedați.

De pe patul de spital, Harald Kopitz a mărturisit totul poliției. Deși este în afara pericolului și starea sa se stabilizează, va fi ținut sub observație o perioadă de timp. După cum prevede procedura în astfel de situații, există doi ofițeri de poliție în fața camerei sale, care îl păzesc și îl vor păzi până când va fi adus în incinta poliției, unde va fi audiat oficial.