Un bărbat de 46 de ani a încercat să-și ucidă fosta concubină și fiul de doar 2 anișori. Cazul a avut loc noaptea trecută într-o localitate din raionul Strășeni.
Potrivit datelor operative, bărbatul a venit în vizită la fosta sa iubită de 40 de ani, însă între cei doi s-a iscat o ceartă. Ca urmare, agresorul i-a aplicat mai multe lovituri victimei, după care a stropit-o cu benzină. Ulterior, acesta a luat un cuțit și a lovit de mai multe ori atât femeia, cât și copilul lor, un băiat de doi ani.
Victimele agresiunii au fost internate de urgență la spitalul raional, în Secția chirurgie. Femeia și copilul au fost diagnosticați cu multiple plăgi în regiunea capului și mâinilor.
Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală pentru „violență în familie”. Atacatorul riscă ani grei de pușcărie.