mamaplus

Un moldovean suferă un accident vascular cerebral în fiecare oră! Peste 12.000 de cazuri anual în Moldova

-
//
31.10.2025

Accidentul vascular cerebral (AVC) rămâne una dintre cele mai grave probleme de sănătate din Republica Moldova, fiind principala cauză de dizabilitate la adulți și a doua cauză de demență și depresie la vârstnici. Potrivit Ministerului Sănătății, peste 12.000 de persoane suferă anual un AVC în țara noastră.

mamaplus

„În fiecare oră, un moldovean suferă un accident vascular cerebral. Fiecare minut contează pentru viața lui. De aceea, investițiile în centrele de AVC, în dotări moderne și în instruirea personalului medical sunt investiții directe în vieți salvate”, a declarat ministra Sănătății în exercițiu, Ala Nemerenco.

În prezent, în țară funcționează 12 din cele 13 centre specializate pentru tratamentul AVC dintre care 10 sunt centre primare, unul este centru comprehensiv (Institutul de Medicină Urgentă), iar altul – centru multidisciplinar (Institutul de Neurologie și Neurochirurgie). Toate au fost dotate și modernizate cu sprijinul Elveției și al Organizației Mondiale a Sănătății.

La nivel global, în timpul unui AVC, 1,9 milioane de celule cerebrale mor în fiecare minut, iar peste 94 de milioane de persoane trăiesc cu consecințele acestei afecțiuni, de lungă durată sau permanente.

sursa