mamaplus

Un minor de 15 ani, internat în Spitalul de Psihiatrie după ce și-a înjunghiat tatăl vitreg

-
//
16.12.2025

Un minor de 15 ani din capitală a fost internat în Spitalul Clinic de Psihiatrie după ce și-a înjunghiat tatăl vitreg. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău.

mamaplus

Potrivit materialelor dosarului, incidentul s-a produs în seara zilei de 13 aprilie 2024, când victima, în vârstă de 43 de ani, se afla la domiciliu împreună cu soția și cei doi copii ai ei, printre care unul minor. Din cauza consumului de alcool, între bărbat și femeie s-a iscat o ceartă, în urma căreia victima și-a lovit soția peste față.

Fiul cel mare de 20 de ani a reușit să i-a un telefon și a părăsit casa, solicitând intervenția Poliției, iar minorul care suferă de reținere în dezvoltare generală, a luat un cuțit de bucătărie și a aplicat bărbatului multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.

Polițiștii și medicii au ajuns rapid la fața locului și au reușit să salveze bărbatul, transportându-l la spital în stare critică. Potrivit expertizei medico-legale, în urma traumelor primite, victima s-a ales cu plăgi deschise ale toracelui, abdomenului, ale lombelor și bazinului, plăgi multiple, tăiate și înțepate.

În cadrul examinării dosarului, procurorii au constatat că, în momentul săvârșirii infracțiunii, minorul se afla într-o stare psihică dereglată care l-a lipsit de capacitatea de a conștientiza și dirija acțiunile sale, ceea ce denotă stare de iresponsabilitate. În acest context, instanța a dispus internarea lui în instituția psihiatrică sub supraveghere obișnuită, scrie deschide.md.