Magistratul Victor Sandu și soția lui s-au bucurat de o vacanță pe insulele Seychelles al cărei preț poate ajunge până la 8000-9000 de euro. Totuși, acesta susține însă că a achitat pentru sejur doar 71.000 de lei, sumă care ar putea acoperi doar cazarea, în cel mai bun caz.
Victor Sandu activează în calitate de judecător din anul 2015. În 2023, acesta a fost ales în funcția de președinte al Asociației Judecătorilor din R. Moldova (AJM) pentru un mandat de patru ani, transmite zdg.md.
Acesta a încercat să ajungă membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), însă nu a promovat, de două ori, evaluarea integrității financiare și etice. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) urmează să examineze în decembrie cea de-a doua contestație a judecătorului.
Și, în timp ce așteaptă decizia CSJ, acesta, împreună cu soția sa, au mers în vacanță în unul din cele mai scumpe arhipelaguri din Oceanul Indian, insulele Seychelles, faimoase pentru peisajele lor uluitoare, incluzând plaje albe, ape cristaline și păduri tropicale dense.
Judecătorul și soția sa, Doina Chiorescu-Sandu, au zburat din București la 31 octombrie și au părăsit Seychelles pe 8 noiembrie. Aceștia au fost cazați în singurul hotel de pe insulă - Hilton Seychelles Labriz Resort & Spa, lanț hotelier internațional cunoscut pentru condițiile premium.
Potrivit Zdg, prețul biletelor de avion tur-retur pe ruta pe care au zburat cei doi, București - Mahe, cu escală prin Istanbul, ar costa în jur de 3.000 - 4.000 de euro. De asemenea, prețul pentru cea mai ieftină cazare la hotelul unde și-au petrecut vacanța cei doi începe de la 500 de euro pentru o noapte, ajungând să coste pentru șapte nopți, în final, aproape 3.700 de euro. Cu mic dejun și cină, aceeași vilă costă 637 de euro pentru o noapte. Cea mai scumpă vilă din complex costă peste 2.100 de euro pentru o noapte.
Din imaginile publicate de soția lui Sandu, se poate deduce că au fost cazați în King Garden Villa, cea cu prețul de aproape 3.700 de euro pentru șapte nopți.
Fiind contactat, Victor Sandu a răspuns: „Și ce întrebări mai aveți? Puneți vă rog toate întrebările în formă scrisă, eu la toate o să vă răspund dacă o să fie cazul și am să vă prezint și bonuri dacă va fi cazul. Dar nu cred că viața mea privată trebuie să intereseze pe cineva. Referitor la cheltuieli, dumneavoastră cunoașteți, conform legii cu privire la ANI, în cazul în care cheltuielile depășesc o anumită sumă, eu trebuie să declar. (...) Declarația anuală noi o depunem la 31 martie și în cazul în care depășește suma prevăzută de lege, am să declar. În caz că nu, este viața privată și eu nu am de gând să dau explicații nimănui”, a spus acesta, sugerând că serviciile turistice ar fi fost cumpărate în anul 2024 și urmează să fie indicate în declarația depusă în 2025, dacă va fi necesar”.
Ulterior, judecătorul a declarat că a achitat pentru vacanță 71.000 de lei, iar plata a fost efectuată de soția sa, care și-a deschis o firmă în anul 2024.
„Toate serviciile au fost achiziționate în mod legal și achitate integral prin intermediul sistemului bancar, pentru a elimina orice dubiu, din resursele proprii ale soției mele”, a dat asigurări acesta.
Citiți întreaga investigație aici.