mamaplus

Un interpret de la noi a murit

-
//
24.01.2025

Interpretul de muzică ușoară Iulian Caranfil s-a stins din viață la 23 ianuarie, la două zile de la aniversarea de 80 de ani. Un artist modest, dar de o valoare inestimabilă, cunoscut drept primul interpret al piesei „Melancolie” de Petre Teodorovici. În ultimele clipe, alături de artist au fost doi buni prieteni: Petru Furtună și Gheorghe Oanță.

mamaplus

„Dorința lui era să ajungă până la ziua lui de naștere, 21 ianuarie și a ajuns, și noi am fost alături de el, era deja în comă și ieri seara la 17:30 sărmanul s-a stins...”, povestește prietenul Gheorghe Oanță, transmite moldova1.md.

Iulian Caranfil s-a născut în 1943 în satul Pârjota, raionul Râșcani. A învățat la Colegiul de Construcții, apoi la Colegiul de Muzică. A evoluat în mai multe ansambluri, a fondat câteva colective - Sonor și Florar, a predat arta vocală și scenică și este primul interpret al celebrului cântec „Melancolie” de Petre Teodorovici.

„Eu chiar am participat cu Petre Teodorovici la nașterea acestui cântec la filarmonică, noaptea a fost, de la 11:00 până la 04:00 dimineața, așa cântecul s-a născut”, declara cândva maestrul în artă, Iulian Caranfil.

„Aș spune că el a fost un cântăreț pe cât de emblematic, pe atât de enigmatic. În ultima vreme prea puțină lume s-a interesat cum a trăit. - Cum? Singuratic, are un premiu la festivalul de la Bratislava. Da! Acolo a cântat alături de Karel Goth, Elena Vondracicova și a fost mândria republicii noastre. A fost un om unic, dar prea modest, unicul om care un cuvânt rău n-a spus despre colegi, numai de bine”, a spus Gheorghe Oanță.

Cei care vor să-și ia rămas-bun de la Iulian Caranfil o pot face duminică, în Sala de ceremonii funerare de la Cimitirul Sfântul Lazăr, după care regretatul artist va fi înmormântat, precum i-a fost dorința, la Cimitirul catolic din sectorul centru al Capitalei.